CFR Cluj a obținut doar un punct din prima întâlnire cu FC Ballkani, iar partida din Gruia nu se anunță a fi una mai ușoară pentru echipa lui Dan Petrescu. Înaintea meciului de joi, Ilir Daja, antrenorul formației din Kosovo, a vorbit despre șansele pe care le are campioana României la calificarea în „primăvara” Conference League.

Ilir DajaFoto: Kamaryt Michal / ČTK / Profimedia

Ilir Daja o vede pe CFR Cluj favorită la calificarea în „primăvara europeană”

Daja a spus că CFR este mai aproape de calificarea în play-off-ul pentru optimile competiției, având în vedere că are avantajul rezultatelor obținute în meciurile directe cu Slavia Praga.

„Este un meci foarte greu, mai ales că CFR Cluj are un obiectiv important, acela de a se califica în primăvara europeană. Noi vom da totul, asta clar, rămâne o competiție importantă pentru noi

Grupa este puternică, Sivasspor e deja calificată, CFR și Slavia se bat pentru locul secund și primăvara europeană. Eu cred că CFR Cluj are șanse mai mari, are și avantajul meciurilor directe.

Nu mai avem șanse la calificare, păcat, dar a fost o experiență bună și, de ce nu?, vrem să mai acumulăm puncte pentru coeficient, pentru viitor, întrucât avem planuri în cupele europene.

Orice echipă are probleme medicale în această perioadă a competiției, Krasniqi nu a făcut deplasarea cu echipa, sperăm ca toți să dea maximum, indiferent pe cine ne vom baza.

Dacă-mi va face cere o părere selecționerul din Kosovo, sigur îl voi ajuta cu informații despre România, despre CFR Cluj, o echipă care a făcut lucruri minunate în cupele europene” - Ilir Daja, antrenor FC Ballkani, potrivit GSP.

Conference League, se vor juca joi în Grupa G

19:45 CFR Cluj - FC Ballkani.

19:45 Slavia Praga - Sivasspor.

Rezultatele obținute de CFR Cluj în Grupa G

FC Ballkani - CFR Cluj 1-1

CFR Cluj - Sivasspor 0-1

Slavia Praga - CFR Cluj 0-1

CFR Cluj - Slavia Praga 2-0

Sivasspor - CFR Cluj 3-0.

Conference League, clasament Grupa G

1. Sivasspor (10-6 golaveraj) 10 puncte

2. CFR Cluj (4-5) 7

3. Slavia Praga (5-6) 7

4. FC Ballkani (8-10) 4.

Scenariile în care CFR Cluj se califică în primăvara Conference League

CFR Cluj este sigură de calificare în cazul în care o va învinge pe FC Ballkani în ultima etapă. Dacă Slavia Praga ar trece de Sivasspor, cele trei echipe ar fi la egalitate de puncte, câte 10, dar ardelenii ar termina pe locul al doilea datorită celor 6 puncte câștigate în „dubla” cu cehii. Sivasspor ar fi prima (7 puncte), iar Slavia ar părăsi competiția (4 puncte).

În cazul în care CFR nu va câștiga meciul cu FC Ballkani, campioana României trebuie să obțină cel puțin același rezultat ca Slavia în duelul cu Sivasspor. Dacă ambele meciuri se vor termina la egalitate, ardelenii merg mai departe grație victoriilor obținute în meciurile directe cu formația din Cehia.

În situația în care CFR Cluj și Slavia Praga vor pierde meciurile din ultima etapă, se va ajunge din nou la un clasament în trei, dar de această dată cu FC Ballkani. Echipa lui Dan Petrescu ar ocupa tot poziția secundă în grupă, cu 7 puncte în meciurile cu aceste adversare. Slavia va ocupa locul al treilea (6 puncte), iar trupa din Kosovo se va clasa pe ultimul loc (4 puncte).

De știut:

  • Sivasspor este deja calificată, rămâne de văzut de pe ce poziție. Turcii mai pot pierde primul loc doar în cazul în care vor fi învinși de Slavia Praga, iar CFR Cluj nu va câștiga meciul cu FC Ballkani.
  • Dacă va obține până la urmă calificarea, CFR Cluj va întâlni în play-off-ul pentru optimi o echipă care a ocupat locul trei în grupele de Europa League.