Comitetul Suprem care organizează Cupa Mondială 2022 a salutat atitudinea reprezentativei Australiei, care a criticat Qatarul pentru problemele legate de drepturile omului, însă totodată a subliniat eforturile ţării din Golf în ceea ce priveşte situaţia cu privire la drepturile omului şi cea a muncitorilor străini, relatează Fox Sports Australia.

CM 2022 QatarFoto: Sipa USA / ddp USA / Profimedia

„Îi felicităm pe fotbalişti pentru că au folosit platformele lor pentru a atrage atenţia asupra unor probleme importante. Am depus toate eforturile pentru a ne asigura că această Cupă Mondială va avea un impact de transformare pentru îmbunătăţirea vieţilor, în special ale celor implicaţi în construirea locurilor de competiţie şi din afara competiţiei de care suntem noi responsabili. Protejarea sănătăţii, siguranţei şi demnităţii fiecărui muncitor care a contribuit la această Cupă Mondială este prioritatea noastră”, a precizat Comitetul Suprem, citat de News.ro.

Comitetul a menţionat că eforturile guvernului din Qatar cu privire la reforme legate de muncă sunt considerate de organizaţii de apărare a drepturilor omului ca o referinţă în regiune.

„Este nevoie de timp pentru a se implementa noi legi şi reforme şi o implementare solidă a legislaţiei muncii reprezintă o provocare globală, inclusiv în Australia. Nicio ţară nu este perfectă şi fiecare ţară – fie că este sau nu gazda unor evenimente importante – are provocările sale. Această Cupă Mondială a contribuit la o moştenire constând în progres, practici mai bune şi îmbunătăţirea vieţii. Este o moştenire care va dăinui”, au precizat organizatorii CM.

Qatarul, criticat de Australia înaintea Cupei Mondiale 2022

​Reprezentativa Australiei a criticat, într-un mesaj video postat pe rețelele de socializare, situaţia legată de drepturile omului în Qatar, devenind prima participantă la Cupa Mondială care procedează astfel, relatează BBC.

În filmulet, cei 16 jucători (inclusiv căpitanul Matt Ryan) vorbesc despre situaţia muncitorilor migranţi şi despre cea legată de drepturile LGBTQ.

„Suntem alături de FIFPro, de Building and Wood Workers International şi de International Trade Union Confederation, în încercarea de integrare a unor reforme şi stabilire a unei moşteniri care să dureze în Qatar. Aceasta trebuie să includă înfiinţarea unui centru de resurse pentru migranţi, soluţii eficiente pentru cei cărora nu li s-au respectat drepturile şi dezincriminarea relaţiilor între persoane de acelaşi sex. Acestea sunt drepturi de bază care ar trebui să fie valabile pentru toţi şi care vor asigura progresul în Qatar şi o moştenire care va dăinui dincolo de fluierul final al Cupei Mondiale din 2022”, au afirmat australienii.