Cu probleme financiare grave și fără un proiect bine stabilit, Astra Giurgiu, campioana Ligii 1 din sezonul 2015/16, a ajuns o „epavă” a echipei care elimina West Ham din Europa League.

Minge de fotbalFoto: Dppi/Joaquin Corchero / Zuma Press / Profimedia

Astra Giurgiu, aproape de desființare

Astra a rezistat doar 47 minute în ultimul meci de campionat, informează damboviteanul.com.

Aflată în pragul desființării, Astra a suferit o nouă umilință în liga a treia, în duelul jucat împotriva celor de la FC Pucioasa și a „realizat” record după record.

Formația patronată de Ioan Niculae a pierdut cu scorul de 12-0 în fața dâmbovițenilor, rezultat care a fost stabilit încă de la pauza meciului.

La începerea părții secunde, câțiva jucători ai Astrei, mai exact 4, au refuzat să mai iasă de la vestiare, astfel că jocul s-a încheiat după doar câteva minute, când un jucător s-a accidentat.

Cu doar 6 fotbaliști, Astra nu a mai putut continua partida, iar centralul a fluierat finalul jocului.

Portarul de la FC Pucioasa a marcat contra Astrei Giurgiu

Până și portarul celor de la Pucioasa a marcat, asta după ce a ratat o lovitură de la 11 metri.

După 8 etape disputate, Astra nu a obținut niciun punct, nu a înscris niciun gol, iar golaverajul este unul desprins dintr-un joc pe calculator, 0-78.

Astra Giurgiu, departe de gloria de odinioară

Formația patronată de Ioan Niculae a fost a cincea echipă din afara capitalei care a pus mâna pe titlul de campioană, iar orașul Giurgiu a fost al 13-lea care a dat campioana în România.

Până în anul 2016, câștigătoarele titlurilor făceau parte din București, Arad, Timișoara, Ploiești, Cluj-Napoca, Pitești, Craiova, Oradea, Brașov, Urziceni, Reșița și Brașov.

Pe plan european, Astra a ajuns celebră în Europa după dubla cu West Ham United, când suporterii echipei britanice au devenit virali, ei nereușind să pronunțe măcar numele echipei românești.