PSG şi Juventus Torino se numără printre cele opt cluburi europene cărora UEFA le-a impus vineri sancţiuni financiare limitate, după încălcarea regulilor contabile ale fair-play-ului financiar, anunţă AFP.

UEFA, logoFoto: Peter Schatz / Alamy / Alamy / Profimedia

Forul european a convenit împreună cu grupările asupra unui plan de redresare pentru cel puţin trei sezoane.

PSG va trebui să achite 10 milioane de euro, în timp ce alte două cluburi franceze, Olympique Marseille şi AS Monaco, vor plăti câte 300.000 de euro, a indicat forul fotbalistic european într-un comunicat.

Aceste sume ar putea ajunge la 65 de milioane pentru clubul parizian şi la 2 milioane de euro pentru OM şi ASM dacă nu îşi îndeplinesc angajamentele până în sezonul 2025/26.

Cele opt formaţii sancţionate, care s-au calificat în sezonul 2021/22 al cupelor europene şi, prin urmare, sunt supuse fair-play-ului financiar, au fost în vizorul Instanţei de control financiar al cluburilor (ICFC) din cadrul UEFA.

AS Roma a fost amendată „necondiţionat” cu 5 milioane de euro, adică independent de eforturile sale ulterioare de asanare a conturilor, Inter Milano cu 4 milioane de euro, Juventus Torino cu 3,5 milioane de euro, AC Milan (proaspăt cumpărat de fondul american RedBird) cu 2 milioane de euro şi Beşiktaş Istanbul cu 600.000 de euro.

Dacă cele patru echipe italiene şi clubul din Istanbul nu vor atinge obiectivele stabilite împreună cu ICFC, aceste sume se vor ridica la 35 de milioane euro pentru AS Roma, 26 de milioane euro pentru Inter Milano, 23 de milioane euro pentru Juve, 15 milioane de euro pentru rossoneri şi 4 milioane de euro pentru Beşiktaş.

Majoritatea cluburilor au acceptat un plan de redresare în trei sezoane care include doar angajamente contabile, dar AS Roma şi Inter Milano au optat pentru un acord pe patru sezoane, ce le interzice, de asemenea, să înregistreze jucători noi pentru competiţiile europene în 2022/23 şi 2023/24.

Introdus în 2010 pentru asanarea fotbalului european, care se lansase atunci într-o cursă nebună a datoriilor, fair play-ul financiar interzice cluburilor implicate în competiţii continentale să depăşească un deficit de 30 de milioane de euro acumulat în trei sezoane - o regulă relaxată pentru 2020-21 şi 2021-22 din cauza pandemiei de Covid-19.

Însă UEFA a anunţat în primăvară o vastă revizuire a acestui sistem, menită să încurajeze sosirea investitorilor şi să limiteze totodată creşterea salariilor.

Pentru aceasta, UEFA va dubla deficitul admis pe parcursul a trei ani pentru fiecare club şi va introduce treptat o formă foarte atenuată de plafon salarial.

Concret, cluburile vor trebui să limiteze salariile jucătorilor şi antrenorilor lor, taxele de transfer şi comisioanele agenţilor la 70% din veniturile lor începând cu sezonul 2025/2026, scrie Agerpres.