​West Ham United, echipă care se va duela cu FCSB în grupele Conference League, s-a impus duminică pe terenul celor de la Aston Villa, scor 1-0, în etapa a patra din Premier League.

Jucatorii echipei West Ham UnitedFoto: Paul Currie / Shutterstock Editorial / Profimedia

Unicul gol al partidei a fost înscris de Pablo Fornals, în minutul 74.

Grație primului succes din acest sezon (pierduse în primele trei etape), West Ham a urcat pe locul 16 în clasament (golaveraj 1-6).

Într-un alt meci din Premier League, Wolverhampton şi Newcastle au încheiat la egalitate duminică, scor 1-1. Golurile au fost marcate de Ruben Neves ('38) şi Allan Saint-Maxim ('90).

Primul meci dintre West Ham şi FCSB se va disputa joi, 8 septembrie, în Anglia.