​Răzvan Burleanu, preşedintele FRF, a declarat miercuri că federaţia îşi doreşte să contribuie în viitor la sustenabilitatea cluburilor, astfel încât să se reducă numărul grupărilor cu probleme financiare (așa cum a fost cazul celor de la Gaz Metan Mediaș și Academica Clinceni). El a vorbit şi despre direcţiile de acţiune în această privinţă.

Foto:

Soluţii pentru reducerea numărului cluburilor cu probleme financiare

„Aceste situaţii nu o să le putem elimina. Acelaşi lucru îl avem în orice sector de activitate, insolvenţă, faliment... Insolvenţa e un instrument, dar nu avem pârghii de a interveni. Ce ne dorim e să contribuim în viitor la sustenabilitatea cluburilor, astfel încât să reducem cât mai mult posibil numărul acestor cluburi. De eliminat nu o să putem să ne asumăm acest obiectiv.

Cum dorim să o facem? Sunt mai multe direcţii de acţiune, vor fi aprobate chiar în vara acestui an. Am discutat şi cu reprezentanţii LPF, şi cu cluburile. Una dintre direcţii înseamnă un control mai strict în ceea ce priveşte raportarea financiară a cluburilor, dar o direcţie va fi şi introducerea unei limite pentru bugetul de salarii. O să vă prezentăm toate aceste date probabil în două luni” - Răzvan Burleanu, citat de News.ro.

Preşedintele FRF a vorbit şi despre implementarea sistemului VAR, el precizând că nu există întârzieri: „Primul meci va fi Supercupa României. Nu avem nicio zi de întârziere în momentul de faţă”.

Burleanu a explicat şi condiţiile pentru folosirea de către CFR Cluj a unui jucător venit din Ucraina sau din Rusia: „Cei de la CFR Cluj pot folosi orice jucător care vine din Ucraina sau Rusia, legitimat până la un termen limită stabilit la nivel de FIFA şi aprobat la nivel de UEFA, dar în limita lotului de jucători”.

Răzvan Burleanu și-ar fi dorit să aibă un contracandidat

Răzvan Burleanu a declarat, miercuri, că şi-ar fi dorit să aibă un contracandidat la alegerile pentru postul de preşedinte al FRF, el menţionând că priveşte unele dintre reacţiile de după eveniment ca fiind „un adevărat nonsens”.

„Mi-aş fi dorit să am un contracandidat, am spus-o de nenumărate ori. Din păcate nu am avut un contracandidat. Am avut dezbaterea de idei, de opinii, tot cu membrii afiliaţi. Partea bună a fost că în această perioadă am putut să ne concentrăm atenţia exclusiv pe administraţie.

Cât despre diferitele reacţii, multe dintre ele le-aş putea cataloga ca fiind un adevărat nonsens. Ceea ce mi-am propus în următorii patru ani este să trec mult mai uşor peste criticile nefondate şi eu şi echipa mea să fim din ce în ce mai buni” - Răzvan Burleanu.

Răzvan Burleanu, singurul candidat, a fost reales, în 12 aprilie, în unanimitate de voturi, în funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal pentru un nou mandat de patru ani.

Istvan Kovacs şi Ovidiu Haţegan ar putea fi prezenţi la CM 2022

Răzvan Burleanu l-a lăudat pe Istvan Kovacs pentru prestaţiile foarte bune din ultimele meciuri arbitrate, în ciuda criticilor la adresa sa.

„Istvan Kovacs a fost cu siguranţă o prezenţă foarte bună (la meciul Manchester City – Real Madrid), aşa cum a fost şi în meciul CFR Cluj – FCSB, în ciuda tuturor criticilor şi acuzaţiilor în ceea ce îl priveşte pe Istvan Kovacs.

Istvan Kovacs, alături de Ovidiu Haţegan, sunt doi arbitri pe care ne bazăm în anii următori şi în ceea ce priveşte reprezentarea fotbalului românesc la cel mai înalt nivel, Pe lângă prezenţa lor la Euro, ne aşteptăm ca amândoi să fie prezenţi şi la CM.

Ar trebui să beneficieze de mult mai multă înţelegere şi în campionatul intern. Invitaţia mea către toţi oamenii de fotbal şi către suporteri, să fim mai înţelegători şi totodată să putem să recunoaştem atunci când un arbitru conduce un meci într-un mod foarte bun”, a spus Burleanu.

El a precizat că îl aşteaptă să revină cât mai repede pe Ovidiu Haţegan, care a suferit un infarct luna trecută.

„Arbitrii sunt singurii amatori în rândul profesioniştilor. Kyros Vassaras are un contact permament cu Haţegan, pe care îl aşteptăm cât mai repede să revină, nu numai la nivel intern, ci şi la nivel internaţional, pentru că obiectivul lui Ovidiu Haţegan trebuie să reprezinte prezenţa la CM”.

Burleanu a mai afirmat că pentru ca arbitrii să devină profesionişti este nevoie şi de susţinerea LPF: “Avem nevoie în primul rând de o susţinere a LPF, astfel încât în viitor să putem să asistăm la o schemă financiară pe care să o putem avea şi pentru arbitrii de top, astfel încât să contribuim la profesionalizarea meseriei de arbitru şi să creştem interesul tinerilor pentru meseria de arbitru”.