Pep Guardiola a fost avertizat cu cartonașul galben de Istvan Kovacs pentru proteste în meciul câștigat de Manchester City, scor 4-3, contra lui Real Madrid, în prima manșă a semifinalelor Ligii Campionilor. În ciuda avertismentului, tehnicianul i-a cerut scuze arbitrului român după partidă.

Istvan Kovacs si Pep GuardiolaFoto: Matt West / Shutterstock Editorial / Profimedia

Istvan Kovacs a avut o prestație de lăudat la duelul dintre Manchester City și Real Madrid din prima manșă a semifinalelor Ligii Campionilor.

Românul a avut parte și de două faze complicate, la care a luat decizia corectă: a lăsat foarte bine avantaj la golul lui Bernardo Silva (prin care City a făcut 4-2) și a acordat corect penalty pentru Real (după un henț al lui Laporte).

Pep Guardiola și scuzele către arbitrul Istvan Kovacs

Pep Guardiola, antrenorul lui Manchester City, a fost avertizat cu cartonașul galben de Istvan Kovacs pentru proteste în minutul 54. Tehnicianul a considerat că un aut a fost în favoarea lui City, dar arbitrul român a decis în favoarea lui Real, moment în care ibericul s-a enervat.

După partida de pe Etihad Stadium, Guardioala i-a cerut scuze lui Kovacs care a arbitrat bine duelul dintre City și Real.

„Mi-am cerut scuze arbitrului. A fost doar emoția partidei. Pentru mine, a fost aut în favoarea lui City, dar el a decis altfel. Am reacționat sub impulsul emoției și i-am cerut scuze mai apoi” - Pep Guardiola.

Pep Guardiola: „A fost una dintre cele mai frumoase seri din viața mea”

Antrenorul lui Manchester City s-a declarat mândru de elevii săi după victoria în fața lui Real Madrid din turul semifinalelor Ligii Campionilor, deși s-a văzut clar că și-ar fi dorit un avantaj mai mare înainte de partida retur.

„Sunt mândru, a fost una dintre cele mai frumoase seri din viața mea. Modul în care am jucat a fost impresionant, nu puteam să le cer mai mult jucătorilor. Dar ei au o formație excelentă, te pedepsesc dacă nu fructifici ocaziile.

Am făcut o partidă mare, dar din nefericire...de fapt, nu e nicio nefericire, am câștigat partida, iar acum vom merge la Madrid pentru a ne impune din nou.

Și dacă ne impuneam cu 4-0, calificarea nu era jucată, pe Bernabeu am fi suferit, niciodată nu poți fi sigur că ai scos-o din calcule pe Real. E vorba de istoria lor, de calitatea jucătorilor de la Real” - Pep Guardiola.

Trupa lui Pep Guardiola pleacă cu prima șansă la returul care va avea loc pe 4 mai pe Santiago Bernabeu.