Egipt a fost învinsă dramatic de Senegal după executarea loviturilor de departajare, marți, pierzând astfel calificarea la CM Qatar 2022. Mohamed Salah și coechipierii săi sunt învinși la penaltiuri de senegalezi pentru a doua oară în acest an, după eșecul din finala Cupei Africii pe Națiuni.

Lasere indreptate spre Mohamed Salah in preliminariile CM 2022Foto: Captura YouTube

Faza a treia a preliminariilor CM 2022 pe zona africană le-a adus față în față pe finalistele Cupei Africii pe Națiuni din acest an.

În tur, Egipt s-a impus cu 1-0 pe teren propriu. În a doua manșă, Boulaye Dia a marcat în minutul 3 şi a restabilit egalitatea în cele două manşe. Până la finalul prelungirilor nu s-a mai marcat, astfel că s-a trecut le executarea loviturilor de departajare.

Mohamed Salah și coechipierii săi, orbiți cu lasere din tribună

Ţintiţi de lasere din tribune, Mohamed Salah, Zizo şi Mostafa Mohamed au ratat de la 11 metri pentru egipteni, de la care a marcat doar El Solia. De altfel, luminiţele verzi au fost folosite de fanii senegalezi împotriva adversarilor pe toată durata partidei. La meciul decisiv au asistat 55.000 de spectatori.

Nici de la gazde nu au înscris Koulibaly şi Ciss, dar au făcut-o Ismaila Sarr, Dieng şi Sadio Mane, ultimul calificând naţionala Senegalului la CM 2022.

Momentul în care Mohamed Salah este orbit la penaltiuri:​

Alte echipe africane care au obținut calificarea la CM 2022 în această fază:

  • Ghana, care a remizat în deplasare, scor 1-1, cu Nigeria, după 0-0 în tur. Ghanezii merg la Mondiale pe baza regulei golului marcat în deplasare, regulă care nu a fost abrogată de CAF;
  • Camerun, după prelungiri în fața Algeriei (2-2 la general, dar camerunezii au avut avantajul marcării a două goluri în deplasare);
  • Maroc, după 5-2 la general cu RD Congo;
  • Tunisia, după 1-0 la general cu Mali.