Roberto Mancini, selecţionerul naţionalei de fotbal a Italiei, are încredere că echipa sa va trece de Macedonia de Nord, joi seara, în semifinala barajului de calificare la CM 2022 din Qatar, scrie AFP.

Roberto ManciniFoto: Kieran McManus/BPI / Shutterstock Editorial / Profimedia

Mancini şi-a exprimat convingerea că Italia va juca pe 29 martie play-off-ul contra învingătoarei dintre Portugalia şi Turcia.

„Sunt încrezător pentru că ştiu că am jucători buni, care au obţinut un succes deosebit anul trecut, când au câştigat EURO 2020, deşi nimeni nu credea. Încrederea trebuie să plece de la asta, de la ceea ce am realizat. Avem baze solide, chiar dacă va trebui să luptăm, pentru că nimic nu este niciodată garantat

Scopul nostru este să câştigăm Cupa Mondială. Dar pentru a câştiga Cupa Mondială, trebuie să câştigăm aceste două meciuri care ne aşteaptă acum” - Roberto Mancini, citat de Agerpres.

Referindu-se la portarul Donnarumma, care are prestaţii mai puţin reuşite în poarta lui PSG, Mancini a spus că nu este îngrijorat.

„Nu mă frământ absolut deloc. Este întotdeauna foarte bine să-l avem alături de noi pe Gianluigi", a spus Mancini.

Campionii europeni, constrânşi să treacă prin baraje după ce au ratat primul loc în grupa lor de calificare în favoarea Elveţiei, vor întâlni Macedonia de Nord pe 24 martie, la Palermo, iar apoi, în caz de victorie, Portugalia sau Turcia, pe 29 martie în deplasare.

"Nazionale" a ratat ultima Cupă Mondială din 2018, după ce a fost eliminată la baraj de Suedia.