Joan Laporta, preşedintele FC Barcelona, a fost infectat cu noul coronavirus, a anunţat, marţi seară, clubul catalan, care a înregistrat deja mai multe cazuri de Covid-19 în lot.

Foto:

Laporta a fost prezent luni la prezentarea oficială a lui Ferran Torres, care după câteva ore a fost testat pozitiv.

Joan Laporta nu va putea însoţi echipa la deplasările cu Linares şi Granada, el fiind în izolare.

Lista completă a jucătorilor Barcelonei infectați cu coronavirus: Ferran Torres, Pedri, Ousmane Dembele, Gavi, Dani Alves, Jordi Alba, Sergino Dest, Philippe Coutinho, Ez Abde.

Samuel Umtiti și Clement Lenglet au fost testați negativ, așa că au revenit în lotul catalanilor.