​Anul 2021 a coincis cu revenirea la viaţă a tribunelor, care, după un sezon de lockdown din cauza Covid-19, au vibrat din nou datorită energiilor, zgomotelor şi culorilor fanilor nerăbdători de un spectacol pe viu, transmite Reuters.

Italia, campioana Euro 2020Foto: PA Wire / PA Images / Profimedia

Albastrul, la putere în fotbalul mondial al lui 2021

În mod covârşitor, fotbalul din anul 2021 a fost dominat de culoarea albastră, atât la nivel de selecţionate, cât şi la nivel de cluburi.

Squadra Azzurra a devenit campioana Europei, Argentina (Albiceleste) a cucerit Copa America, iar Franţa (Les Bleus) a triumfat în Liga Naţiunilor.

În competiţiile intercluburi, Chelsea a câştigat Liga Campionilor, în timp ce Manchester City a cucerit al treilea său titlu din ultimii patru ani în Premier League, ambele echipe având culoarea albastră predominantă.

În Italia, Inter Milano (nerazzurri) a pus capăt hegemoniei lui Juventus Torino, care câştigase nouă titluri consecutive în Serie A.

La fel şi Lille, cu culori tradiţionale roşu, albastru şi alb, a stopat dominaţia lui Paris Saint-Germain, câştigând un nou titlu după zece ani.

Albastru nu a fost dominant în Spania, unde Atletico Madrid a câştigat un nou titlu după o pauză de nouă ani şi nici în Germania, unde Bayern Munchen şi-a trecut în palmares a noua coroană consecutivă din Bundesliga.

Italia, surpriza plăcută de la Euro 2020

Pandemia de coronavirus a amânat cu un an desfăşurarea turneului final al EURO 2020, găzduit de 12 ţări diferite, iar finala a opus selecţionatele Italiei şi Angliei pe stadionul Wembley.

În doar trei ani, Roberto Mancini a transformat echipa care pierdea calificarea la Mondialul din 2018 într-o campioană europeană. Italia s-a impus în finală la loviturile de departajare şi a ajuns la o serie incredibilă de 34 meciuri fără înfrângere.

Franţa a învins Spania cu 2-1 la Milano, în finala Ligii Naţiunilor, în octombrie, graţie cuplului letal Karim Benzema - Kylian Mbappe.

Anglia, Franţa, Spania şi Italia, ultima dacă va reuşi calificarea, se anunţă printre favorite la Cupa Mondială 2022 din Qatar.

Argentina și așteptarea de 28 de ani pentru un trofeu

Lunga aşteptare de 28 ani fără un trofeu major a luat sfârşit în luna iulie pentru Argentina, care a învins Brazilia pe stadionul Maracana din Rio de Janeiro, în finala competiţiei Copa America.

Starul Leo Messi a câştigat în sfârşit primul său titlu la naţională, fiind co-golgheter al turneului cu patru goluri, evoluţia sa fiind decisivă la câştigarea celui de-al şaptelea său Balon de Aur la final de an.

Chelsea, regina Europei sub comanda lui Tuchel

În finala Ligii Campionilor de la Porto, Guardiola nu a reuşit să aducă primul trofeu european pentru Manchester City, care s-a înclinat în faţa lui Chelsea după golul lui Kai Havertz.

Germanul Thomas Tuchel, care l-a înlocuit în ianuarie pe Frank Lampard, a reuşit o transformare completă a echipei, încununată cu un succes în cea mai importantă competiţie europeană intercluburi.

City a câştigat fără emoţii titlul în Premier League, cu un avans de 12 puncte faţă de Manchester United, iar în campania prezentă se menţine favorită la apărarea cu succes a coroanei sale.

Inter, pe val - Barcelona, în cădere liberă

Antonio Conte a condus-o pe Inter la primul său "scudetto" din ultimii 11 ani, dar în acest sezon tehnicianul italian a schimbat macazul către Premier League şi a preluat-o în noiembrie pe Tottenham, transmite Agerpres.

FC Barcelona nu l-a pierdut doar pe Messi, transferat de Paris Saint-Germain în vară, iar problemele sale financiare s-au reflectat şi pe teren, unde catalanii au ratat calificarea în optimile Ligii Campionilor pentru prima oară în ultimii 20 de ani.