Sergio Kun Aguero, 33 de ani, a spus joi adio fotbalului profesionist, jucătorul celor de la Barcelona fiind obligat să facă acest pas din cauza problemelor medicale pe care le întâmpină. Cu lacrimi în ochi și vizibil emoționat, argentinianul a încheiat ultimul capitol din viața de sportiv.

Kun AgueroFoto: Captura YouTube

"Această conferință este pentru a vă informa că am decis să nu mai joc fotbal profesionist. Sunt momente foarte grele, dar sunt foarte mulțumit de decizia pe care am luat-o. Am pus pe primul loc sănătatea" - Kun Aguero.

"Am fost pe mâna medicilor și mi-au spus că cel mai bun lucru ar fi să nu mai joc. Am luat decizia acum 10 zile . Am făcut tot posibilul să văd dacă există vreo speranță, dar nu prea este cale de întoarcere.

Sunt foarte mândru de cariera mea. Am visat mereu să joc fotbal, de la 5 ani când băteam o minge și visul meu era să joc în Primera Division.

Datorita lui Independiente am ajuns în Europa, le mulțumesc celor de la Atletico Madrid, au pariat pe mine la 18 ani, celor de la City, care știu ce simt pentru ei, am lăsat ce e mai bun acolo, și oamenilor de la Barca", a completat argentinianul.

Retragere din cauza problemelor cu inima

Sergio Aguero s-a simțit rău în minutul 38 al partidei cu Alaves din Primera Division, duel disputat pe 30 octombrie 2021 și încheiat 1-1 pe Camp Nou.

Fotbalistul a fost transportat direct la un spital din Barcelona, iar diagnosticul primit de jucător a fost acela de aritmie cardiacă. Este vorba despre bătăi neregulate ale inimii.

Sud-americanul a mai trecut printr-un moment asemănător în urmă cu 12 ani, pe atunci când îmbrăca tricoul celor de la Atletico Madrid.

La sfatul medicilor, atacantul a fost nevoit să spună adio fotbalului profesionist.

Sergio Leonel Aguero del Castillo (pe numele complet) are 33 de ani și a jucat de-a lungul carierei la Independiente (2003-2006), Atletico Madrid (2006-2011), Manchester City (2011-2021) și Barcelona (2021).

Evenimentul a fost live pe canalul de Youtube al FC Barcelona: