Fotbalistul Charlie Wyke, care a suferit un stop cardiac la un antrenament, luna trecută, a fost externat. Clubul Wigan a anunţat, joi, că jucătorului i s-a implantat un defibrilator. ​

Charlie WykeFoto: Twitter - Wigan

"Simt că este important că le spun povestea mea suporterilor noştri şi publicului larg deoarece viaţa mea a fost salvată de acţiunile lui Leam Richardson şi ale medicului Jonathan Tobin, şi povestea mea ar putea salva altă viaţă.

După cum ştiţi, m-am prăbuşit la antrenament luni. Am suferit un stop cardiac şi am avut nevoie de manevre de resuscitare şi mi s-a spus că antrenorul a reacţionat rapid şi a început manevrele, iar acestea au fost continuate de doctor. Voi fi mereu recunoscător pentru că datorită acţiunilor lor şi ale colegilor mei şi celorlalţi angajaţi sunt aici pentru a vorbi despre această experienţă.

Din fericire, cu doar câteva săptămâni în urmă, staful de la baza de pregătire făcuse instructajul de acordare a primului ajutor, ceea ce în mod clar s-a dovedit a fi salvator. Cred că asta arată cât de important este ca antrenorii şi staful să facă acea pregătire", a declarat Wyke într-un mesaj publicat pe site-ul oficial de Wigan.

Lui Wyke i s-a făcut rău la un antrenament în data de 22 noiembrie. El a fost stabilizat de tehnicianul Leam Richardson şi de medicul echipei Jonathan Tobin. Jucătorul a fost transportat apoi la spitalul din Wigan, după care a fost transferat la Spitalul de Cardiologie din Liverpool, unde i s-au făcut mai multe investigaţii şi i s-a implantat un defibrilator.

"Procedura, care este reversibilă, este implantarea unui defibrilator pentru a-i oferi protecţie lui Charlie în recuperare", se arată pe site-ul grupării Wigan.