Franța a zdrobit pur și simplu naționala Kazahstanului (8-0), sâmbătă, calificându-se astfel la Cupa Mondială din Qatar 2022. Kylian Mbappe a reușit nu mai puțin de patru goluri, astfel devenind primul jucător francez care reuşeşte să marcheze de patru ori într-un meci al echipei naţionale, după 63 de ani. ​

Minge de fotbalFoto: Dppi/Joaquin Corchero / Zuma Press / Profimedia

Kylian Mbappe a marcat în minutele ‘6, ’12, ’32, ’87, devenind astfel primul jucător francez din ultimii 63 de ani care reușește patru goluri pentru "cocoșii galici" într-un meci oficial.

Restul golurilor au fost marcate de: Benzema ’55, ’59, Rabiot ’75 şi Griezmann ’84 (penalti).

În 1958, marele jucător francez Just Fontaine reuşea aceeaşi performanţă în jocul Franţa - RFG, scor 6-3, de la Cupa Mondială din Suedia, potrivit News.ro.

Fotbaliştii francezi cu cele mai multe goluri într-un meci sunt următorii:

  • Eugene Maes (5 goluri) - 20 aprilie 1913 - Franţa - Luxemburg (scor 8-0);
  • Jean Secember (4 goluri) - 9 iunie 1932 - Bulgaria - Franţa (scor 3-5);
  • Jean Nicolas (4 goluri) - 15 aprilie 1934 - Luxemburg - Franţa (scor 1-6);
  • Thadee Cisowski (5 goluri) - 11 noiembrie 1956 - Franţa - Belgia (scor 6-3);
  • Just Fontaine (4 goluri) - 28 iunie 1958 - Franţa - RFG (scor 6-3);
  • Kylian Mbappe (4 goluri) - 13 noiembrie 2021 - Franţa - Kazakhstan (scor 8-0).

În urma victoriei, Franța s-a calificat la Cupa Mondială din Qatar 2022, cu un meci înainte de finalul campaniei de calificare. ​

Rezumatul meciului Franța - Kazahstan.

Totodată, la meciul de sâmbătă de pe Parc des Princes a fost comemorată trecerea a șase ani de la atacurile teroriste din 13 noiembrie 2015. Griezman, marcator al meciului, a celebrat arătând un tricou pe care era trecută data atacurilor la care au murit peste 100 de oameni.