Real Madrid a învins pe Șahtior Donețk (2-1), dar au fost anumite momente în care jucătorii lui Carlo Ancelotti au fost fluierați de către fanii galacticilor. Antrenorul italian a vorbit după partidă despre acest aspect.

Carlo AncelottiFoto: Jose Breton/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

"Înţeleg fluierările pentru că ştiu atmosfera. Este un stadion pretenţios (n.r. Santiago Bernabeu).

Am început bine ambele reprize şi apoi am renunţat. Nu am fost suficient de agresivi. Aşa se poate întâmpla şi e bine că fanii ne trezesc cu câteva fluierături" - Carlo Ancelotti, potrivit marca.com.

Asensio, Hazard, Isco şi Marcelo, lăsați pe bancă

Tehnicianul italian a efectuat doar două schimbări în partida de miercuri contra celor de la Șahtior, lăsând pe margine vedete precum Asensio, Hazard, Isco şi Marcelo.

"Am avut controlul fără să încercăm să punem probleme adversarului şi asta le-am spus jucătorilor. Am făcut schimbările din motive fizice, nu am vrut să mă complic cu nimic altceva.

E normal să fie furioşi şi înţeleg, înţeleg foarte bine cum e când un jucător nu joacă sau se încălzeşte şi nu intră.

Le-am spus jucătorilor care nu au evoluat că îmi pare rău. Marcelo s-a încălzit timp de 40 de minute.

Are patru medalii de câştigător al Ligii Campionilor şi este un jucător important, dar nu l-am trimis pe teren pentru că am văzut că jocul nu a cerut asta.

Face parte din meseria unui antrenor şi este puţin urâtă această parte a lucrurilor", a explicat Carlo Ancelotti, citat de News.ro.

  • Grupa D

Real Madrid vs Şahtior Doneţk 2-1

Au marcat: Benzema '14, '61 / Fernando '39

Sheriff Tiraspol vs Inter Milano 1-3

Au marcat: Traore '90+2 / Brozovic '54, Skriniar '66, Sanchez '82

Clasament:

1. Real Madrid (9-3) 9

2. Inter Milano (6-3) 7

3. Sheriff Tiraspol (6-7) 6

4. Șahtior Donețk (1-9) 1.

Aici poți vedea un rezumat al partidei dintre Real Madrid și Șahtior Donețk.

Conferința de presă susținută de Carlo Ancelotti după victoria cu Șahtior Donețk: