Barcelona, aflată la primul meci cu interimarul Sergi Barjuan pe bancă după demiterea lui Ronald Koeman, a făcut egal pe Camp Nou, scor 1-1, contra lui Alaves, în etapa a 12-a din LaLiga.

HotNews.roFoto: Hotnews

Memphis Depay a deschis scorul în minutul 49 cu o execuție superbă din afara careului.

Rioja a egalat în minutul 52 și nicio echipă nu a mai reușit să puncteze până la final.

Sergio Aguero a fost schimbat în prima repriză cu Philippe Coutinho şi mai apoi transportat la spital pentru teste cardiace. Atacantul argentinian s-a întins pe teren după un duel fără mare intensitate.

"El mi-a spus că nu se simte bine. L-au dus la spital să vadă ce are. Nu pot spune mai mult", a declarat Sergi, după meci.

Potrivit clubului catalan, Sergio Aguero s-a "plâns de un disconfort toracic şi a fost internat la spital pentru examene cardiace".

În minutul 68, Gerard Pique a fost și el înlocuit după ce a acuzat o accidentare.

La acest meci nu au jucat nici Frenkie de Jong, Ansu Fati, Martin Braithwaite, Sergi Roberto, Pedri, Ronald Araujo şi Ousmane Dembele, toți accidentați.

Barcelona este la al treilea meci fără victorie în LaLiga.

Au mai avut loc sâmbătă în LaLiga:

Real Madrid - Elche 1-2

Sevilla - Osasuna 2-0

Valencia - Villarreal 2-0

Vor mai avea loc în etapa a 12-a:

Duminică

Cadiz - Mallorca (15:00)

Atletico Madrid - Betis Sevilla (17:15)

Getafe - Espanyol (19:30)

Real Sociedad - Athletic Bilbao (22:00)

Luni

Rayo Vallecano - Celta Vigo

Levante - Granada

Clasamentul LaLiga:

1. Real Madrid 24 de puncte / 11 meciuri jucate

2. Real Sociedad 24 / 11

3. Sevilla 24 / 11

4. Betis Sevilla 21 / 11

5. Rayo Vallecano 19 / 11

6. Atletico Madrid 19 / 10

...

9. Barcelona 16 / 11

...

Click pe Vizionează pe Youtube pentru rezumatul partidei dintre Barcelona și Alaves: