Numărul 30 pt un număr 3... // De la 13 ani, de când juca cu Xavi, Iniesta, Puyol, Pique, Fabregas și multe alte legende în devenire la pepiniera Barcei, La Masia, Messi s-a obișnuit sa fie vioara întâi. Și la club, și mai apoi și la echipa Argentinei, toți coechipierii l-au căutat cu privirea și cu pasa, s-au demarcat pt assistul lui, au jucat pt el, în jurul lui și în funcție de el. Asta a creat o relație ciudată între el și colegii de echipă: un răsfăț nemaiîntâlnit poate în istoria fotbalului, dar și o legătură ombilicală primejdioasă între el și Barca. Când această legătură s-a rupt, împotriva tuturor pronosticurilor de iubire veșnică, au rămas singuri, după 21 de ani de miere, un copil orfan și o mamă îndoliată, care nu pare a-și mai reveni vreodată din șocul despărțirii. Acel copil nu a deprins niciodată umilința de a juca pt un alt lider de echipă, de a nu mai fi el centrul universului fotbalistic. Mai mult, cât a trăit la Barcelona Messi nu a învățat (pt că nu părea să aibă nevoie vreodată) nicio limbă straină în afară de dialectul catalan, nu a socializat cu alte persoane în afara coechipierilor și a familiilor lor, nu s-a putut duce la un teatru sau un restaurant fără să fie asaltat de fani, pe scurt, nu s-a putut comporta ca un om normal. Toate astea l-au transformat probabil, an după an, într-un obiect de marketing, un alienat, un suflet suferind, un social-freak. Când s-a trezit exilat cu familia la Paris, la crepuscul de carieră, într-o cultură necunoscută și cu destule persoane ostile, neputând să se facă înțeles nicăieri în limba spaniolă, dar mai ales trebuind să joace vioara a doua sau chiar a treia (după Mbappe și Neymar), într-o formație de individualități, dar nu o echipă... atunci Messi a capotat psihic. Așa s-ar putea explica prestațiile lui de până acum la PSG. E probabil la mâna psihologilor dacă acest talent unic, acest biet multimilionar care trăiește o dramă personală greu de imaginat din exterior, va mai fi vreodata ce a fost, pt fotbal și pt el însuși.