Marca: Karim Benzema, un "candidat serios" la Balonul de Aur - Statistici incredibile în acest sezon pentru atacant

de L.V.A.     HotNews.ro
Joi, 23 septembrie 2021, 17:26 Sport | Fotbal


Karim Benzema
Foto: Twitter - Real Madrid
Marca susține că atacantul francez Karim Benzema trebuie considerat unul dintre favoriții la ediția de anul acesta a Balonului de Aur. În primele șase etape din LaLiga, fotbalistul a înscris opt goluri și a pasat decisiv de șase ori.

Presa spaniolă îl consideră pe francez un candidat serios pentru Balonul de Aur, trofeu decernat de France Football.

Marca estimează că, dacă Balonul de Aur din Franţa este un "premiu serios", atunci Benzema trebuie să îl aibă. Publicaţia din Madrid susţine că fostul atacant al formaţiei Olympique Marseille este în prezent cel mai bun jucător din lume.

Cotidinaul As este elogios la adresa jucătorului - "Este un artist" - şi îl plasează pe Karim Benzema pe lista de favoriţi pentru Balonul de Aur, în competiţie cu polonezul Robert Lewandowski, care ar înregistra doar "statistici reci faţă de arta" francezului.

Fotbalistul de 33 de ani are performanţe impresionate în primele şase etape din LaLiga, opt goluri şi şapte pase decisive, cifre superioare celor înregistrate de Lionel Messi, în sezonul 2011-2012 (opt goluri şi cinci pase decisive), şi de Cristiano Ronaldo, în sezonul 2014-2015 (13 goluri şi o pasă decisivă).

Real Madrid a învins, miercuri, pe teren propriu, cu scorul de 6-1 (3-1), echipa Mallorca, în etapa a VI-a a campionatului spaniol , meci în care Benzema a reuşit o dublă. Madrilenii ocupă primul loc în clasament, cu 16 puncte.

Cu cele două goluri marcate miercuri, cele cu numărul 7 şi 8 în acest sezon, Karim Benzema a ajuns la un total de 200 de reuşite în LaLiga, 287 în toate competiţiile, în tricoul Realului, potrivit News.ro.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















922 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by