Jadon Sancho va fi jucătorul celor de la Manchester United, informația fiind prezentată de jurnaliștii de la BBC. În schimbul internaționalului englez, trupa de pe Old Trafford va vira în conturile Borussiei Dortmund suma de 85 de milioane de euro.

HotNews.roFoto: Hotnews

În vârstă de 21 de ani, extrema celor de la Dortmund va schimba tricoul galben-negru cu cel roșu al lui United.

Conform sursei citate, Sancho va semna un contract valabil pentru următoarele cinci sezoane, cu opțiune de prelungire pe încă unul.

Suma de transfer (73 de milioane de lire sterline) va fi plătită în cinci rate egale.

În urma acestei operațiuni, Jadon va deveni al doilea cel mai scump jucător englez din toate timpurile, după Harry Maguire (United le-a plătit celor de la Leicester 80 de milioane de lire sterline în 2019).

În sezonul recent încheiat, Sancho a înscris de 50 de ori și a oferit 57 de pase decisive în tricoul celor de la Borussia Dortmund.

De asemenea, Jadon a făcut parte din echipa ideală din Bundesliga în sezoanele 2018-2019 și 2019-2020.

De-a lungul carierei, Jadon Sancho a mai evoluat pentru Watford, iar înainte de a fi transferat de Borussia (10 milioane de lire sterline în 2017) a jucat și pentru Manchester City.