Reprezentativa României a pierdut 6 din cele 11 partide disputate cu Mirel Rădoi pe banca tehnică, dar selecționerul a declarat, sâmbătă, că nu se gândește la o eventuală despărțire înainte de finalul preliminariilor pentru Campionatul Mondial din 2022.

Mirel RadoiFoto: frf.ro

Mirel Rădoi, înaintea amicalului cu Anglia:

  • "Sunt în continuare aici, voi încerca până la final, aşa cum bine ştiţi este o clauză în contract atât de parte federaţiei cât şi de partea mea, aşa că oricând se poate termina acest contract. Dacă eu voi achita acea clauză pot pleca, la fel, dacă voi fi dat afară federaţia va trebui să achite această clauză.
  • Deocamdată sunt aici, nu mă gândesc la lucrul ăsta (n. r. la o eventuală despărțire), mă gândesc că mâine seară avem un meci foarte important.
  • Va fi un meci destul de intens, sunt sigur că jucătorii sunt motivaţi deja. Toţi îşi vor dori să joace mâine. Cred că în primul rând Anglia aseamănă jocul nostru cu cel al Croaţiei. Folosim aproximativ acelaşi sistem. Există o diferenţă de valoare, dar la un meci cu Anglia ne putem ridica la cel mai înalt nivel.
  • Oricare jucător din naţionala Angliei poate fi decisiv. Cred că pot continua nume într-un minut fără să mă întrerup. Kane, Sterling şi Rashford pot speria orice apărare din lume. Teamă nu ne este. Dar ne vom lua măsuri, să fim precauţi, să nu le dăm spaţii foarte mari.
  • De obicei încercăm să întâlnim adversari foarte puternici, pentru că suntem şi la un schimb de generaţie. Sunt sigur că vom întâlni o echipă foarte puternică, agresivă. Ca să punem probleme Angliei nu va trebui să ne axăm doar pe organizarea defensivă, va trebui să alternăm momentele când să facem pressing şi când să avem o organizare defensivă foarte bună.
  • Sper ca odată cu prima victorie să încercăm să avem mult mai mare încredere. Mâine seară jucătorii vor trebui să joace cu curaj. Asta le-am cerut, să vedem curaj, să vedem personalitate" - Mirel Rădoi, într-o conferință de presă.

De știut:

  • Naţionala României va întâlni selecţionata Angliei într-un meci amical, duminică, la Middlesbrough, de la ora 19:00.
  • În 11 partide cu Mirel Rădoi pe banca tehnică, reprezentativa României a înregistrat 3 victorii, 2 remize și 6 înfrângeri.