Al Ahli, echipă din Arabia Saudită antrenată de Laurenţiu Reghecampf, a reușit prima victorie în Cupa Campionilor Asiei. Echipa tehnicianului român a trecut de Al Shorta, scor 3-0.

Laurentiu Reghecampf, antrenor la Al Ahli FCFoto: Twitter - Al Ahli

Al Ahli a trecut de formația irakiană Al Shorta, în al treilea meci jucat de aceștia în grupa C a Cupei Campionilor Asiei. Golurile echipei lui Laurenţiu Reghecampf au fost marcate de Tarmin ('22), Fettouhi ('37) şi Ghareeb ('90+4).

Meciul s-a jucat la Jeddah, fiind considerat în deplasare pentru trupa lui Reghecampf. Alexandru Mitriţă nu a fost în lotul lui Al Ahli.

În celălalt meci al grupei, Al Duhail (Qatar) a trecut, tot la Jeddah, cu 4-3, de Esteghlal, echipă iraniană, potrivit News.ro.

Al Ahli ocupă locul 3 în clasamentul grupei, cu 4 puncte, înregistrând până acum o victorie, un egal şi o înfrângere.

Al-Duhail a acumulat şapte puncte şi Esteghlal, şase puncte, ele fiind ocupantele primelor două locuri ale grupei C. Al Shorta este utima, fără niciun punct acumulat.