Un tribunal spaniol a ordonat FIFA şi UEFA să se abţină de la orice acţiune care ar cauza dificultăţi în lansarea Super League, informează AFP.

Super Liga de fotbalFoto: Captura YouTube

Un tribunal din Madrid a interzis, marţi, UEFA şi FIFA să ia orice măsură împotriva lansării Super Ligii, prima victorie legală pentru această competiţie privată disidentă, care a deschis un conflict în fotbalul european, scrie News.ro.

În acest text, Curtea Comercială nr. 17 din Madrid indică faptul că "a ordonat FIFA şi UEFA (…) să se abţină de la adoptarea oricărei măsuri sau acţiuni sau de a emite orice declaraţie sau comunicat de presă care împiedică sau pune dificultăţi, de formă directă sau indirectă, la pregătirea Superligii de fotbal”.

De asemenea, aceste măsuri interzic luarea "oricărei măsuri de sancţionare sau disciplinare împotriva cluburilor participante, a jucătorilor şi a conducătorilor lor".

Super Liga pe înțelesul tuturor - Felia de tort, bătaia pe cuțit și care este vina UEFA

Cum va arăta noua competiție: Super Liga

  • Liga va avea 20 de echipe - cele 12 formaţii fondatoare plus trei cluburi nenumite încă, aşteaptate să se alăture în curând şi cinci echipe care se califică anual în funcţie de rezultatele lor interne.
  • Conform propunerilor, European Super League va începe în luna august a fiecărui an, cu meciuri la jumătatea săptămânii, iar cluburile vor fi împărţite în două grupe de câte zece, cu meciuri acasă şi în deplasare.
  • Primele trei echipe din fiecare grupă s-ar califica în sferturile de finală, formaţiile de pe locurile al patrulea şi al cincilea jucând un play-off cu două manşe pentru cele două locuri rămase.
  • Din sferturi, formatul va fi eliminatoriu în două manşe, la fel precum cel folosit în Liga Campionilor, cu o finală într-un singur meci, în luna mai, într-un loc neutru.

Cele 12 cluburi fondatoare sunt AC Milan, Arsenal Londra, Atletico Madrid, Chelsea, FC Barcelona, Inter Milano, Juventus, Liverpool, Manchester City, Manchester United, Real Madrid şi Tottenham.

Răspunsul UEFA: Cum arată noul format al Champions League.