''Asociaţiile membre ale UEFA au fost consultate şi au susţinut decizia. Deşi este păcat că nu vor avea loc competiţii de juniori în acest an, sănătatea şi siguranţa tinerilor sportivi trebuie să fie prioritară în condiţiile actuale'', se mai arată în hotărârea UEFA.
UEFA stabilise vara trecută ca turneul final al Campionatului European Under-19 să se desfăşoare în perioada 30 iunie - 13 iulie 2021, în România.
Competiţia urma să reunească 8 echipe, urmând să se dispute un total de 15 partide. Reprezentativa tricoloră U19 pregătită de Daniel Oprescu era calificată direct, din postura de gazdă.
Cele patru arene nominalizate de FRF în dosarul câştigător de candidatură erau Stadionul "Ilie Oană" - Ploieşti (15.073 locuri), Stadionul "Giuleşti" - Bucureşti (14.047 locuri), Stadionul "Arcul de Triumf" - Bucureşti (8.155 locuri) şi Stadionul "Anghel Iordănescu" - Voluntari (4.518 locuri), relatează Agerpres.
Competiţia UEFA este continuatoarea Turneului de Juniori FIFA care a debutat în 1948 şi a fost preluat de forul continental european din 1955.