​Preşedintele FC Viitorul, Gheorghe Popescu, a declarat, luni, că gruparea din Ovidiu şi-ar dori un antrenor român şi a subliniat că decizia înlocuirii lui Ruben de la Barrera s-a luat deoarece după cinci luni nu s-a observat o îmbunătăţire.

Gica PopescuFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

"Avem o listă cu mai mulţi antrenori, probabil va fi român, e greu să găseşti antrenor străin pentru că e în decursul campionatului. Noi căutăm de fapt un manager, la noi e mai complex pentru că pe lângă echipa mare avem echipa a doua, plus U19. Trebuie un antrenor care să facă o echipă cu personalitate cum am avut până acum, care să atace cu plăcere, să pună probleme indiferent de adversar şi dacă jucăm acasă sau afară.

Noi i-am pus antrenorului anumite condiţii tehnice, ştia foarte bine filozofia noastră, obiectivele, dar după 5 luni nu am văzut ca lucrurile să se îmbunătăţească. Totul a culminat cu imaginea de la meciul cu Dinamo, o echipă cu probleme. Nici mie, nici lui Hagi nu ne-a plăcut să luăm această hotărâre, vrem proiecte pe termen lung, dar credem că era necesar", a declarat Popescu la Digisport.

El a comentat şi faptul că Gabriel Iancu a dat de înţeles după meciul cu Dinamo că nici jucătorii nu agrează stilul spaniolului.

"Ca şi căpitan de echipă n-ar fi trebuit să facă acele declaraţii, trebuiau rezolvate problemele în interior dacă erau. Dacă se întâmpla ceva în vestiar am fi aflat, izbucnirea lui Iancu ne-a surprins pe toţi. Dar Ruben a fost respectat, a respectat la rândul lui jucătorii, nu a fost nicio problemă în vestiar", a mai spus Popescu.

FC Viitorul Constanţa anunţă că a întrerupt, începând de astăzi, de comun acord, raporturile contractuale cu staff-ul tehnic al formaţiei noastre condus de tehnicianul Ruben de la Barrera.

Ruben de la Barrera a preluat echipa din Ovidiu la 7 august.

Citește și: FC Viitorul, fără antrenor - Ruben de la Barrera, demis după doar câteva luni