​Clasamentul FIFA: România a urcat pe locul 37 / Cum arată urnele pentru tragerea la sorţi a preliminariilor CM 2022

de Silviu Dumitru     HotNews.ro
Vineri, 27 noiembrie 2020, 12:46 Sport | Fotbal


Nationala de fotbal a Romaniei
Foto: frf / twitter
​FIFA a publicat ierarhia mondială a primelor reprezentative, secţiunea europeană reprezentând sistemul de referinţă pentru alcătuirea urnelor valorice la tragerea la sorţi a preliminariilor continentale pentru CM 2022 Qatar.

Tricolorii au reuşit, în urma rezultatelor din noiembrie, un salt de 7 locuri, comparativ cu ierarhia din octombrie 2020, clasându-se astfel pe poziţia 37 la nivel mondial. România şi Ungaria sunt reprezentativele europene cu cea mai mare evoluţie faţă de luna trecută (7 poziţii), informează frf.ro.

Mai important, au revenit în primele 20 de echipe ale Europei, obţinând astfel şansa de a fi în urna a doua valorică la tragerea la sorţi pentru Mondial din 7 decembrie.

Cele 55 de reprezentative europene vor fi împărţite atunci în 6 urne valorice, primele 5 de câte 10 echipe, ultima de 5 echipe.

Vor fi stabilite, prin tragere la sorţi, 10 grupe de câte 5 şi 6 echipe.

Câştigătoarele celor 10 grupe se vor califica la CM 2022, ocupantele locurilor secunde vor intra într-o serie de două baraje pentru a stabili ultimele 3 ţări europene calificate, potrivit News.ro.

Iată cum se vor prezenta urnele în 7 decembrie, pe baza clasamentului FIFA de azi:

URNA 1: Belgia, Franţa, Anglia, Portugalia, Spania, Italia, Croaţia, Danemarca, Germania, Ţările de Jos

URNA 2: Elveţia, Ţara Galilor, Polonia, Suedia, Austria, Ucraina, Serbia, Turcia, Slovacia, ROMÂNIA

URNA 3: Rusia, Ungaria, Irlanda, Cehia, Norvegia, Irlanda de Nord, Islanda, Scoţia, Grecia, Finlanda

URNA 4: Bosnia-Herţegovina, Slovenia, Muntenegru, Macedonia de Nord, Albania, Bulgaria, Israel, Belarus, Georgia, Luxemburg

URNA 5: Armenia, Cipru, Insulele Feroe, Azerbaidjan, Estonia, Kosovo, Kazahstan, Lituania, Letonia, Andorra

URNA 6: Malta, Moldova, Liechtenstein, Gibraltar, San Marino.

Clasamentul FIFA, primele zece poziții:

1 Belgia 1.789 puncte
2 Franța 1.755
3 Brazilia 1.743
4 Anglia 1.670
5 Portugalia 1.662
6 Spania 1.645
7. Argentina 1.642
8. Uruguay 1.639
9. Mexic 1.632
10. Italia 1.625
...
37. România 1.466.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1313 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by