Proiectul care ar face Champions League să dispară și primii contestatari: "Arată bine doar la 5 dimineața, într-un bar"

de A.I.     HotNews.ro
Miercuri, 21 octombrie 2020, 11:49 Sport | Fotbal


Trofeul Champions League
Foto: Uefa.com
​Preşedintele Ligii Spaniole de Fotbal (LaLiga), Javier Tebas, nu are încredere în proiectul European Premier League, care ar urma să reunească 16-18 mari cluburi europene.

"Autorii acestei idei, dacă ei există în realitate, pentru că nu e nimeni care să o apere, arată nu doar o ignoranţă totală a organizării şi obiceiurilor fotbalului european şi mondial, ci şi o ignoranţă serioasă a pieţelor drepturilor audiovizuale.

Un proiect de acest tip va aduce daune economice grave organizatorilor înşişi şi entităţilor care îl finanţează, dacă există, pentru că nu sunt niciodată oficiale. Aceste proiecte <subterane> arată bine doar atunci când sunt concepute la un bar, la 05:00 dimineaţa", a declarat Tebas, pentur ESPN.

Nici UEFA nu este favorabilă unui astfel de proiect, care ar duce inevitabil la dispariţia Ligii Campionilor.

"Preşedintele UEFA a precizat în mai multe rânduri că UEFA se opune cu tărie unei Superligi. Principiile solidarităţii, promovării, retrogradării şi ligilor deschise nu sunt negociabile.

Este ceea ce face ca fotbalul european să funcţioneze şi Liga Campionilor să fie cea mai bună competiţie sportivă din lume. UEFA şi cluburile se angajează să construiască pe o astfel de bază solidă, nu să o distrugă pentru a crea o superligă de 10, 12, chiar şi 24 de cluburi, care ar deveni inevitabil plictisitoare", a precizat UEFA, într-un comunicat.

Sky Sport a scris, marţi, că FIFA ar susţine un proiect European Premier League, o competiţie care să reunească 16-18 mari cuburi europene, cu premii totale de peste cinci miliarde de euro.

Potrivit sursei citate, Liverpool şi Manchester United ar fi printre iniţiatoarele proiectului, la care s-ar putea alătura din Anglia Manchester City, Arsenal Londra, Chelsea sau Tottenham, pentru cele cinci locuri rezervate insularilor. Alte cluburi din Spania, Italia, Germania şi Franţa şi-ar fi arătat interesul pentru această competiţie şi pentru a deveni membri fondatori.

Competiţia ar urma să se desfăşoare în sistem de grupe cu meciuri tur-retur, în timpul sezonului fotbalistic european. Formaţiile clasate cel mai bine ar urma să dispute o fază finală, eliminatorie, care să stabilească echipa campioană.

Fiecare club fondator ar urma să primească premii de ordinul sutelor de milioane de euro, transmite News.ro.

O mare parte a finanţării ar urma să vină de la banca americană JP Morgan, dar şi alte bănci ar putea fi atrase în cel mai important proiect din fotbalul mondial în ultimele decenii.

Iniţiatorii ar dori ca prima ediţie a noii competiţii să înceapă în 2022.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2233 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    o idee (Miercuri, 21 octombrie 2020, 17:25)

    andrei1245 [utilizator]

    destul de proasta.deja e plictisitor sa vezi aceleasi echipe in etapele superioare. numarul de jucatori straini si petrodolarii pompati in echipe distrug baza fotbalului.inainte mai vedeai un marseille o benfica un anderlecht, acum doar spanioli englezi nemti si italieni vorba vine ca sunt echipe multinationale, care au inceput sa aiba acelasi stil de joc


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by