Jorge Messi a ajuns deja în Barcelona, acolo unde va discuta cu Josep Maria Bartomeu (președintele catalanilor) despre viitorul fiului său. Apele sunt tulburi în ceea ce privește o eventuală rămânere a lui Lionel Messi la formația unde a scris istorie. Tatăl jucătorului a oferit o primă declarație în legătură cu subiectul momentului din fotbalul mondial.

HotNews.roFoto: Hotnews

De știut: Jorge Messi este agentul lui Lionel.

Imediat cum a aterizat în Barcelona, Jorge a fost asaltat de reporterii catalani. Tatăl lui Messi a discutat scurt cu jurnalistul celor de la Deportes Cuatro.

Iată dialogul dintre cei doi:

Reporter: Bună ziua! Leo va pleca de la Barcelona?

Jorge Messi: Nu știu.

Rep: Cum vedeți situația?

Jorge Messi: Este dificil.

Rep: Este dificil pentru el să rămână?

Jorge Messi: Da.

Rep: Manchester City este o variantă bună pentru el?

Jorge Messi: Nu știu, nu există nimic în acest moment.

Rep: Ați vorbit cu Pep (n.r. Guardiola) și v-a spus că cel mai bine ar fi ca Leo să rămână la Barcelona?

Jorge Messi: Nu, nu am vorbit cu Pep.

Rep: Nu ați vorbit cu Pep?

Jorge Messi: Nu, nu am vorbit cu nimeni.

Rep: Cum vedeți viitorul său la Barcelona?

Jorge Messi: Dificil, dificil de spus.

Ce-și dorește Jorge Messi

Jorge Messi vrea să-i ceară preşedintelui Jose Maria Bartomeu să-i lase fiul să plece fără indemnizaţie de transfer. Bartomeu, la rândul său, ar dori să-i ofere jucătorului o prelungire a contractului pentru a-l lega pe argentinian de club până în 2023.

Messi a lipsit, marţi, la cea de-a doua sesiune de antrenamente dinaintea noului sezon. Săptămâna trecută, el a informat clubul că vrea să plece.

Clauza de reziliere a contractului său este de 700 de milioane de euro. Potrivit presei spaniole, argentinianul ar putea pleca liber în temeiul unei clauze din contractul său, valabil până în vara anului 2021, informaţie dezminţită de La Liga, organizatoarea campionatului spaniol.