Stadion nou pentru Dinamo - Unde va fi amplasat, câte locuri va avea și mai ales ce formă: Picătura din Ștefan cel Mare

de A.I.     HotNews.ro
Miercuri, 22 iulie 2020, 12:18 Sport | Fotbal


Stadionul Dinamo
Foto: Wikipedia
Ministrul de Interne, Marcel Vela, a declarat, miercuri, că echipa Dinamo va avea un stadion nou, care va fi amplasat în locul velodromului.

Ce spune ministrul Vela despre noua arenă a câinilor
  • "Am găsi o soluţie care să împace toate părţile, astfel încât să putem demara construirea unui nou stadion Dinamo, de care are nevoie şi clubul Dinamo, şi România şi suporterii echipei Dinamo.
  • După realizarea în aproximativ şase luni a noului proiect, licitaţia, organizată cu riscul contestaţiilor de rigoare, aşa cume există în legislaţia românească multe hăţişuri administrative care pot fi contestaţii la contestaţii şi se poate prelungi o investiţie din cauza acestor probleme organizatorice, în 2021 eu sper ca să înceapă construcţia acestui stadion. (n.r. - referitor la nemulţumirile vecinilor locului unde va fi amplasată viitoarea arenă).
  • Pentru a veni în întâmpinarea dorinţelor celor care sunt în vecinătatea stadionului şi cărora le dau dreptate, cred că au argumente suficiente, dacă s-ar construi un stadion paralel cu strada de acces, perpendicular pe faţadele caselor domniilor lor, într-adevăr nu ar fi corect.
  • Motiv pentru care la ultima vizită care a avut loc aici, la Dinamo, stadionul nu va fi amplasat paralel cu strada de acces, va fi oblic şi în trepte, astfel încât spre strada de acces şi spre faţadele caselor din vecinătatea clubului Dinamo să aibă cea mai mică înălţime.
  • Vă dau aşa, din conceptul stadionului, va fi în forma unei picături de apă, partea mare şi înaltă va fi în spate, spre copaci. Peluza nord, a suporterilor clubului Dinamo, va avea comparativ şi simetric şi proporţional cu toate stadioanele din ţară cea mai mare capacitate, aici, la Dinamo" - Marcel Vela, potrivit Digi 24.
Directorul CNI a precizat că stadionul va fi gata în 2023: "Din experienţa celorlalte stadioane, propunem o durată de execuţie de 24-30 de luni, deci undeva în 2023 să fie gata."

Viceprimarul sectorului 2, Dan Cristian Popescu, a declarat că banii pentru noul stadion sunt deja la CNI. Noua arenă ar urma să aibă peste 30.000 de locuri, transmite News.ro.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















6893 vizualizari

  • 0 (2 voturi)    
    cu stadion nou (Miercuri, 22 iulie 2020, 14:36)

    liviu_ [utilizator]

    si in divizia B

    multumim conducerii psd...

    sau de dapt asta e o smecherie:
    "va dam stadion nou ca suntem noi buni si vrem sa ne votati, dar va ducem in B pt ca ati indraznit sa sterigati m** psd pe stadion nenorocitii dracu"
  • +3 (3 voturi)    
    hotilor (Miercuri, 22 iulie 2020, 16:48)

    Ipse1954 [utilizator]

    Platim toti un stadion pentru o echipa privata; de ce nu terenuri de sprt pentru copii?
  • +6 (6 voturi)    
    Nu sint de acord (Miercuri, 22 iulie 2020, 18:35)

    Anges [utilizator]

    Din banii mei sa se faca un stadion pentru o echipa privata. Avem 4 stadioane noi in Bucuresti care inseamna deja 400 mil de Euro investitie!!!
    Sa mai dam inca niste zeci de milioane pe un al 5-lea!?!? De ce? Ca sa-si inscrptioneze o echipa privata de liga a 2-a stadionul din Giulesti si sa aiba pretentii de unic benificiar? Ca sa-si aroge drepturi de folosinta exclusiva o echipa departamentala de liga a 4-a care oricum mananca milioane de euro din banii publici ai armatei, iar noi n-avem avioane de patrula aeriana!? In Milano 2 echipe iconice in intreaga lume isi impart stadionul, (AC Milan/Inter) iar noi avem nevoie de nspe stadioane in Buc pentru echipe care nu joaca nimic.
    Unde sint crizatii de Catedrala Mantuirii acum!? Hsa De ce nu organizeaza un protest public daca tot sintem interesati cu adevarat de alocarea banilor?
  • +3 (3 voturi)    
    din bani publici pentru echipa privata? (Miercuri, 22 iulie 2020, 20:53)

    Coresponedntu [utilizator]

    Alom curtea de conturi, se audeeee?
  • +3 (3 voturi)    
    Inca o dovada, pe langa multe altele (Miercuri, 22 iulie 2020, 21:10)

    kkciosuldelahamangia [utilizator]

    Ca tot comunismul este la putere in Romania, ca s-a impartit in mai multe ,,gasti", asta-i pt. fraieri.
    Menirea MAI, dar si a MAPn, nu este e a construi stadioane, ca in '47-'48.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by