Campionatul Germaniei s-ar putea relua ''la mijlocul sau la sfârşitul lui mai''

de Silviu Dumitru     HotNews.ro
Marţi, 28 aprilie 2020, 20:28 Sport | Fotbal


Bundesliga
Foto: Twitter - Bundesliga English
​Campionatul de fotbal al Germaniei, întrerupt din cauza pandemiei de coronavirus, s-ar putea relua "la mijlocul sau la sfârşitul lui mai", au estimat miniştrii sportului din cele 16 landuri germane, informează AFP.

Responsabilii cu sportul din cele 16 landuri consideră "justificabilă" reluarea campionatului pe "stadioane goale" la "mijlocul sau sfârşitul lui mai", potrivit unui comunicat transmis după reuniunea lor de luni, citat de Agerpres.

Pentru aceasta, "Liga germană de fotbal (DFL) trebuie să instituie şi să impună măsurile de igienă şi condiţiile medicale cele mai stricte", se precizează în comunicat.

Cancelarul Angela Merkel urmează să se întâlnească joi cu preşedinţii landurilor la Berlin.

Săptămâna trecută, DFL a anunţat că este pregătită pentru reluarea competiţiei pe 9 mai, cu porţile închise, cu aplicarea unor măsuri de igienă şi testarea regulată a jucătorilor.

O reluare în luna mai ar face din Bundesliga primul mare campionat european care porneşte după oprirea competiţiilor la mijlocul lui martie. Germania, ţară în care Covid-19 a provocat aproape 6.000 de decese, a început relaxarea restricţiilor.

Politicieni influenţi, ca ministrul Sănătăţii, Jens Spahn, au susţinut planurile DFL de reluare a sezonului, examinate acum de ministrul Muncii. La rândul lor, ziarele Bild şi Sueddeutsche Zeitung consideră că "este probabil" prea devreme ca Bundesliga să înceapă pe 9 mai.

Directorul executiv al Borussiei Dortmund, Hans-Joachim Watzke, a avertizat că "toată Bundesliga s-ar putea prăbuşi" dacă nu se reia campionatul. În orice caz, "ea nu ar mai exista sub forma pe care o ştim", a asigurat el pentru Sky Sports News.

Marile cluburi germane îşi doresc mult să încheie sezonul până pe 30 iunie, pentru a beneficia de sumele însemnate provenite din drepturile TV, estimate la 300 de milioane de euro.

Potrivit revistei Kicker, 13 din cele 36 de cluburi din primele două divizii sunt aproape de faliment din pricina crizei.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1726 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by