Fotbalul românesc, la fel precum cel din toată lumea, a luat o pauză pe termen nedeterminat din cauza pandemiei de coronavirus. Ciprian Deac, jucător al celor de la CFR Cluj, a vorbit despre cum tratează Dan Petrescu izolarea în vremea pandemiei de coronavirus.

HotNews.roFoto: Hotnews

Ciprian Deac, despre izolarea în care se află Dan Petrescu

"Nu am vorbit deloc cu dânsul. Din câte am înţeles, s-a baricadat, nu vrea să mai vadă pe nimeni. E foarte bine să fim precauţi. Ne-au trimis la fiecare câte un program, o să-l respectăm. Echipa mai bine pregătită fizic va avea câştig de cauză. E o luptă foarte importantă cu mine ca să încerc să mă menţin la aceeaşi greutate" - Ciprian Deac, la DigiSport.

Mijlocașul celor de la CFR a vorbit și despre perioada necesară pentru revenirea la forma avută înainte de oprirea campionatului.

"Cred că fiecare dintre noi mai face mişcare acasă, nu am întrerupt de tot sportul. Cred că undeva la două sau trei săptămâni, depinde de organismul fiecărui jucător. Undeva la două săptămâni cred că ar fi suficient", a precizat Ciprian Deac.

Nimeni nu știe cu adevărat când ar putea reveni meciurile din Liga 1

Dacă situația la nivel național o va permite, Liga 1 ar putea fi reluată undeva în a doua parte a lunii mai a lui 2020. Sunt însă doar calcule ale FRF și LPF, realitatea din țară arătând că România se află într-o perioadă dificilă din cauza pandemiei de coronavirus.