Selecţionerul echipei naţionale Mirel Rădoi a dezvăluit că va juca un sistem 4-3-1-2 la echipa naţională. El spune că România are patru jucători care pot evolua pe postul de coordonator (numărul 10), Dan Nistor, Constantin Budescu, Nicoale Stanciu şi Ianis Hagi, potrivit News.ro.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Sunt multe lucruri de luat în calcul la o astfel de partidă decisivă, cu Islanda. Nu înseamnă că vom sta 90 de minute numai în jumătatea adversră, dar nu vom sta nici numai în apărare. Nu va mai fi ca la naţionala de tineret, pentru că nu avem atâtea meciuri în spate în care să recuperăm punctele. Fiind meciuri decisive, trebuie să ştim exact perioadele când vom ceda teren şi unde vom ceda teren.

În momentul de faţă vorbim de o linie de fund care va cuprinde patru jucători, la mijloc vom vedea, dar va fi un jucător care va juca rolul unui număr 10. Încă nu suntem decişi dacă va juca în spatele unui atacant sau în spatele a doi atacanţi. Nu ştim dacă la mijloc va fi o linie cu trei jucători sau cu patru jucători. Sunt în momentul de faţă probleme pe care noi le-am descoperit la naţionala Islandei. Echipele care au jucat cu un mijlocaş central ofensiv au provocat probleme destul de mari Islandei.

Nu aş vrea să dezvălui aspecte tactice, pentru că aşa cum noi încercăm să strângem informaţii despre Islanda şi ei fac la fel. În momentul de faţă sunt patru jucători care pot juca foarte bine (n.r. - pe postul de <10>), Stanciu, Ianis, Nistor şi Budescu. Fiecare din cei patru poate acoperi acea zonă şi o fac foarte bine. Oricum sistemul se va schimba în dinamica jocului",a spus Rădoi, care ulterior a recunsocut că pregăteşte sistemul cu un mijlocaş ofensiv şi doi atacanţi (4-3-1-2).

Potrivit Mediafax, fostul selecționer al naționalei de tineret a declarat că a avut nevoie de două zile de gândire până să ofere un răspuns celor de la FRF, în privința înlocuirii lui Cosmin Contra: "nu doream să stricăm două naționale".

"Totul s-a derulat destul de repede. Am primit propunerea, după meciul cu Irlanda și am cerut două zile de gândire. A fost foarte, foarte scurt, dar nu puteam da un răspuns. Nu mi-a fost ușor, trebuia să fac o alegere echilibrată, pentru că m-am gândit și la echipa de tineret, pentru că nu doream să stricăm două echipe naționale.

Trebuia numit un antrenor destul de repede, pentru că trebuia pus la punct programul. FRF nu putea numi selecționerul anul viitor. Am văzut ce s-a scris în presă, chiar înaintea meciului cu Irlanda și am avut o discuție cu jucătorii în care le-am explicat că nu știu nimic.

Mă bucur că am cerut puțin timp de gândire, pentru că am văzut acel vot al oamenilor, care mi-au oferit încredere, apoi ce s-a spus despre jucătorii de la U21, că uitaseră fotbalul după numai șase luni și m-au făcut să nu fiu pasiv. Am vrut să accept pentru a demonstra că au valoare. Vom continua integrarea jucătorilor și vom fi mult mai realiști față de ceea ce pot da ei acum. Nu vom vedea 7 jucători sub 21 de ani în meciul cu Islanda".

După preliminariile Euro-2020, Budescu a lăsat să se înţeleagă că nu va mai răspunde convocărilor la naţională, dar Rădoi afirmă că va încerca să-l facă să se răzgândească.

"Este greu să să spun că voi trage de el. O să am o discuţie cu el ca să văd de ce ajuns la concluzia asta. El trebuie să înţeleagă că în patru zile nu poţi sta numai după un jucător. Ai 24-25 de jucători şi dacă stai la fiecare cinci minute înseamnă că nu mai ai timp să antrenezi".

Întrebat despre faptul că Budescu a spus că nu l-a băgat nimeni în seamă la naţională, Rădoi a răspuns: "Nu vreau să creăm o polemică între Cosmin şi jucători, dar dreptatea este undeva la mijloc. De ce? Pentru că antrenamentele sunt filmate şi noi am văzut aproape toate antrenamentele. Probabil discuţiile care sunt la club nu sunt şi la echipa naţională, probabil s-a referit că nu a jucat."

Rădoi va încerca să-i readucă al echipa naţională pe Cristian Săpunaru, Mihai Pintilii şi Bogdan Stancu.

"O luăm în parte, o să ajungem la fiecare. (n.r. - Săpunaru) El a trimis o hârtie la federaţie, o să-l întreb dacă a rămas la aceeaşi idee, dacă îl vom lua în calcul sau nu. În momentul de faţă este pus din nou pe listele noastre de monitorizare. Dacă el spune nu, am luat o decizie şi rămân la aceea... O să încerc să-l fac să se răzgândească. La fel pe Pintilii, e un alt caz. Am înţeles că vrea să se retragă de la FCSB. E un jucător pe care ne putem baza.Toţi jucătorii cu experienţă pe care ne putem baza ne pot ajuta. La Bogdan Stancu nu am ajuns încă, dar vreau să am o discuţie cu fiecare să înţeleg de ce au ajuns la anumite decizii, care sunt gândurile lor, ce s-a întâmplat în perioada de la echipa naţională".

Şi Gabriel Tamaş de la Astra Giurgiu este în vederile lui Rădoi, chiar dacă în trecut, când actualul selecţioner antrena Steaua, a avut un conflict cu jucătorul

"Eu l-am antrenat la Steaua şi l-am văzut acum după patru ani şi jumătate, adică acum arată mult mai bine decât în urmă cu patru ani şi jumătate. E într-o formă foarte bună".

Rădoi spune că va demisiona dacă nu va avea rezultate la naţională. Întrebat care este cel mai mare pericol care îl pândeşte la echipa naţională, Rădoi a răspuns: "O necalificare la Campionatul European şi după aceea un loc 3-4 în Liga Naţiunilor. Dacă vom fi în situaţia asta nu are rost să mai continuăm noi. Adică dacă vom simţi că nu mai putem să controlăm lucrurile sau vom fi în Liga Naţiunilor pe ultimul loc, ce speranţe mai pot fi pentru viitor?"

Pentru a se califica la Euro-2020, tricolorii trebuie să treacă de Islanda (26 martie) şi de învingătoarea dintre Bulgaria şi Ungaria (31 martie), ambele dueluri urmând a se disputa în deplasare.