FC Voluntari și Chindia Târgoviște s-au întâlnit în meci direct luni, în etapa cu numărul 12 a Ligii 1, potrivit Mediafax. Dâmbovițenii s-au impus cu 1-0, în urma unui autogol, și au urcat pe locul al nouălea, în timp ce ilfovenii rămân pe ultima poziție în clasament.

Liga 1Foto: lpf.ro

Gazdele au început mai bine partida și au dominat. Țîră și Avto au avut cele mai mari șanse, dar nu l-au putut învinge pe portarul Aioani. Golul a venit cu puțin timp înaintea finalului primei reprize (min. 32), după un autogol al lui Rodriguez. În urma unui corner executat din partea stângă, balonul l-a lovit pe fundașul spaniol, după o deviere a unui jucător al Chindiei.

În partea secundă, FC Voluntari a continuat să preseze, dar tot nu a reușit să puncteze. A cedat cu 0-1 și rămâne astfel cu un singur succes în Liga 1, din deplasarea cu FCSB, 3-1. Chindia Târgoviște urcă peste FCSB și Dinamo prin această victorie, cu 15 puncte, la un singur punct de locul 6, ultimul care asigură prezența în play-off la finalul sezonului regulat.

Au evoluat următoarele echipe:

FC Voluntari: Mitrev - Costin, I. Balaur, Rodriguez, A. Vlad - M. Căpăţînă, Gorobsov (Harrer '84), Laidouni - Gheorghe (Măţan '60), Ţîră, Ebralidze (D. Benzar '72). Antrenor Cristiano Bergodi;

Chindia: Aioani - Martac, Piţian, Leca, Neciu (Novac '67) - Ivancici (D. Dumitraşcu '61), Raţă (Voduţ '75), O. Bic, Neguţ - D. Florea, Dumiter. Antrenor: Viorel Moldovan.

Cartonaşe galbene: Balaur '65 / Bic '35, Raţă '50, Neciu '53, Ivancici '56, Aioani '69, Florea '72.

Arbitri: Cătălin Popa - Valentin Avram, Marius Nicoară - Adrian Cojocaru; Observatori: Costin Toma şi Romulus Chihaia.

Ultimul meci al etapei, Astra Giurgiu vs FC Hermannstadt, se va disputa tot luni, de la ora 20.30.

Clasament Liga 1, după Voluntari vs Chindia:

1. CFR Cluj 12 meciuri (29-11) 24 puncte

2. FC Viitorul 12 (29-15) 24

3. CSU Craiova 12 (18-12) 23

4. Gaz Metan Mediaș 12 (22-17) 21

5. Poli Iași 12 (15-11) 18

6. FC Botoșani 12 (18-18) 16

7. Sepsi Sfântu Gheorghe 12 (11-8) 15

8. Astra Giurgiu 11 (14-14) 15

9. Chindia Târgoviște 12 (15-17) 15

10. FCSB 12 (14-18) 15

11. Dinamo București 12 (16-21) 14

12. FC Hermannstadt 11 (11-22) 10

13. Academica Clinceni 12 (16-26) 9

14. FC Voluntari 12 (8-26) 5