Acestea sunt ultimele bilete disponibile la partida România – Spania, din 5 septembrie, de pe Arena Naţională. Aşa cum FRF a anunţat săptămâna trecută, înainte ca federaţia spaniolă să renunţe la o parte din locurile rezervate, jocul se va disputa cu casa închisă.
Singura posibilitate ca anumite locuri să mai devină disponibile va fi în cazul în care diferite comenzi sunt fie anulate, fie refuzate în momentul livrării.
La 5 septembrie, în ziua partidei, casieria din bulevardul Basarabia va deveni punct de informare pentru suporteri. Aceştia pot afla diferite informaţii sau pot, în cazul unor erori, să preschimbe biletele pe care le deţin (pentru modificarea titularului sau a unor date incorecte). Punctul de informare va fi deschis între orele 12:00 şi 21:45.
Porţile stadionului se vor deschide începând cu ora 19:45. Înaintea jocului, în incinta complexului Arenei Naţionale, FRF împreună cu sponsorii şi partenerii săi vor organiza o zonă dedicată suporterilor, cu numeroase activităţi interactive şi premii speciale. Accesul în Arena Fanilor va fi permis numai pe baza biletului de intrare la meci.
Pe de altă parte, pe site-urile oficiale bilete.frf.ro şi bilete.ro sunt în continuare disponibile bilete la partida România – Malta, din 8 septembrie, din preliminariile Euro-2020. Accesul pentru jocului de pe stadionul „Ilie Oană” din Ploieşti, programat la ora 19:00, costă între 25 lei (peluze) şi 50 lei (tribune), informează News.ro.