Antrenorul Dan Petrescu s-ar mulţumi cu un rezultat de egalitate, 0-0, în prima manşă cu Maccabi Tel Aviv, din turul al doilea preliminar al Champions League, potrivit News.ro.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Eu tot timpul am fost de acord în cupele europene să nu primesc gol acasă. Şi când am jucat Cupa Chinei şi am jucat finala, primul meci l-am jucat acasă şi le-am zis băieţilor dacă facem 0-0 avem şanse mari. M-au certat toţi din club, pentru că s-a terminat 0-0. În retur, am dat gol în minutul 120 şi am bătut cu 1-0. Important este să nu iei gol acasă, asta e părerea mea, dacă iei gol va fi greu. Dacă nu luăm gol avem toate şansele. Dacă mai şi dăm unul sau două, ar fi perfect. Cel mai important în opinia mea este să nu primim gol. Avantajul nostru este că nu au jucat în meciuri oficiale", a declarat Petrescu, într-o conferinţă de presă.

Tehnicianul campioanei a lăudat viitoarea adversară: "Au 12 jucători care au jucat în echipa naţională a Israelului, deci practic joacă CFR împotriva naţionalei Israelului. Mai sunt doi jucători under 21 în lotul lor. E posibil ca toţi aceşti 14 jucători să fie mâine în teren. Au şi 3-4 străini foarte buni, un fundaş central din Portugalia, un atacant care are şi origini prim America şi un atacant nigerian. Dacă sunt jucători din naţională, înseamnă că sunt foarte buni. Înainte erau foarte mulţi în naţionala Kazahstanului, dar cred că naţionala Israelului e puţin mai bună. Au un lot puternic."

Meciul CFR Cluj - Maccabi Tel-Aviv va avea loc, miercuri, de la ora 21.00, în prima manşă a turului doi preliminar al Champions League. Partida retur va avea loc la 30 iulie, de la ora 20.00.