Mircea Rednic: "O să-l dau în judecată pe Florin Prunea. Aveam o impresie despre el, dar nu credeam că e prost"

de Diana Ene     HotNews.ro
Marţi, 23 iulie 2019, 11:57 Sport | Fotbal


Mircea Rednic
Foto: Facebook - FC Dinamo Bucuresti
Mircea Rednic s-a decis, îl va da în judecată pe managerul general al clubului Dinamo. După avalanșa de acuzații la adresa "Puriului", fostul tehnician din Ștefan cel Mare a promis că va ajunge în instanță cu oficialul "câinilor".

"O să-l dau în judecată, aveam o impresie despre Prunea, dar nu credeam că e prost. Lângă biroul lui este și biroul de contabilitate, la 10 metri, să meargă să vadă cât a încasat firma fiicei mele. Decât să ne împrumutăm ca alții pe la Gigi Becali sau bănci am zis că dacă pot să ajut, de ce să nu ajut. Am înregistrarea, domnul să vină să probeze.

(n.red. - relația cu suporterii) Bazată pe respect, eu nu îi judec pe ei ce fac, nu pot să îi influențez, așa gândesc suporterii.

(n.red. - despre Prunea) Băiatul, săracul, este pierdut. Negoiță asta vrea, a încercat cu Dănciulescu, dar el are coloană vertebrală. Așa e când vorbește gura fără cap, să plătească.

Eu l-am sunat pe doctor care poate să-mi spună exact care este situația lui Eugen, eu cu doctorul am lucrat atât timp, am rămas prieteni. Normal că am sunat și m-am interesat de sănătatea lui. Îmi pare rău pentru el și nu-i înțeleg pe suporteri, ok ai ceva cu conducerea, dar el chiar nu merită.

N-am vrut să mai apar în presă din momentul în care am fost demis.

Niște cuvinte de colțul străzii, cuvinte de conducător la Dinamo, ce caută băiatul ăsta aici nu înțeleg", a declarat Mircea Rednic, la Digi Sport, tot acolo unde, Florin Prunea l-a atacat luni seara, 22 iulie, pe tehnician:

"Rednic este principalul instigator şi am dovezi clare. Cei care au venit cu torţe la casa lui Bălănescu, i-au speriat familia, au vopsit maşini, au venit de la Rednic de acasă, sunt suporteri care au recunoscut asta.

Am avut o discuţie cu Ionuţ Negoiţă şi nu trebuie să mai ascundem mizeria sub preş! Acest profitor şi fiica lui au căpuşat clubul Dinamo! Au încasat sute de mii de euro din comisioane! Fabbrini a fost îndepărtat de la Dinamo pentru că transferul nu s-a făcut prin firma fiică-sii. Aceeaşi regie şi la Gnohere şi la Salomao şi au încercat şi cu Montini acum.

Autorităţile statului trebuie să intervină pentru că a fost instigare la violenţă, iar Eugen Neagoe putea să moară. Nu ne putem juca, dacă nu se intervine, lucrurile o vor lua razna, aici e o bombă cu ceas. M-a durut când Neagoe era întins pe jos şi se striga ”demisia”, ăştia nu sunt oameni. Nu ne vom da la o parte, cineva va trebui să plătească pentru asta!

Această atmosferă este întreţinută de Mircea Rednic, merg până în pânzele albe ca să demonstrez asta. E de un cinism inimaginabil - cică s-a interesat de starea lui Neagoe. Trebuia să iasă primul şi să potolească spiritele.

Acum nu vor mai sifona bani de la Dinamo! Acest club nu trebuia să accepte bani împrumut de la el şi vă asigur că banii s-au dat înapoi. Primul lucru a fost să ia banii înapoi pe loja închiriată pe Arena Naţională.

Băi, fomică, băi, dolărică, cât ai furat anii ăştia? Ăsta nu mai e antrenor, ăsta vindea şi câinii de la Săftica. Am documente, ce s-a întâmplat cu contractele unor jucători. De dimineaţa până seara se ocupau doar de transferuri şi comisioane, nu le-a spus nimeni că nu e ograda lor aici. Aici au dictat doar el şi fiică-sa. A fost jaf armat şi urma o nouă campanie, pentru că el dădea afară aceiaşi jucători şi iar lua comisioane".


Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.














2231 vizualizari

  • -1 (5 voturi)    
    Prunea e un latrau fara valoare, (Marţi, 23 iulie 2019, 12:01)

    bancher [utilizator]

    Din cauza lui am ratat calificarea in semifinalele cu Brazilia, la Euro 1994...a facut o gafa de portar de scoala generala...si acum se mai si intituleaza membru al generatiei de aur.
    Ar trebui sa stea in banca lui, nu sa se ia la cearta cu suporterii din orice.
    • 0 (0 voturi)    
      pardon, (Marţi, 23 iulie 2019, 13:48)

      bancher [utilizator] i-a raspuns lui bancher

      Am vrut sa scriu Cupa Mondiala din 1994 si nu Euro 1994..


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version