După ce a oficializat transferul lui Frenkie de Jong, Barcelona este aproape de a mai da o lovitură din curtea celor de la Ajax: oferă 60 de milioane de euro pentru fundașul Matthijs de Ligt, informează Sport.es.

Matthijs de Ligt, dorit cu insistenta de BarcelonaFoto: captura sport.es

În vârstă de 19 ani, Matthijs de Ligt este dorit și de Juventus Torino, însă Barcelona a devenit, conform jurnaliștilor de la Sport.es, favorită certă să obțină semnătura jucătorului olandez.

Pe lângă cele 60 de milioane de euro, Ajax ar urma să mai încaseze (în cazul în care transferul se va face) bani frumoși de pe urma bonusurilor (vor fi în funcție de randamentul și de numărul de meciuri pe care le va disputa fotbalistul în tricoul blau-grana).

Conform Sport.es, Matthijs de Ligt are pregătit un contract valabil pentru următoarele cinci sezoane cu Barcelona.

În actualul sezon, Matthijs de Ligt a bifat 42 de meciuri în tricoul lăncierilor, a punctat de 4 ori și a oferit și două pase de gol. A debutat pentru prima reprezentativă a Olandei la vârsta de 17 ani.

Barcelona și Ajax sunt calificate în sferturile Champions League.

Program sferturi Champions League:

Ajax Amsterdam - Juventus Torino

Liverpool - FC Porto

Tottenham - Manchester City

Manchester United - FC Barcelona

Semifinale:

Tottenham/Manchester City vs Ajax Amsterdam/Juventus Torino

Manchester United/FC Barcelona vs Liverpool/FC Porto

Program sferturi: Meciurile din sferturi vor avea loc pe 9-10 aprilie (turul) și 16-17 aprilie (returul).

Semifinale: 30 aprilie - 1 mai (tururile), 7-8 mai (retururile).

Finala Champions League se va disputa în data de 1 iunie, la Madrid, pe Wanda Metropolitano (arena celor de la Atletico Madrid).