Echipa formată din Ovidiu Ionescu și Bernadette Szocs s-a calificat în sferturile probei de dublu mixt din cadrul turneului Saudi Smash 2024.

Bernadette Szocs si Ovidiu IonescuFoto: Tobias SCHWARZ / AFP / Profimedia

Perechea din România a obținut o victorie cu 3-0, după ce egiptenii Omar Assar și Dina Meshref s-au retras din competiție.

„Tricolorii” vor juca în runda următoare cu echipa învingătoare din duelul Jia Nan Yuan / Alexis Lebrun (Franța) - Szu-Yu Chen / Yun-Ju Lin (Taiwan).

România nu mai are reprezentanți în proba de simplu masculin, după ce Ovidiu Ionescu a fost învins de Wang Chuqin (liderul mondial) în 16-imi, scor 3-0 (11-5, 11-3, 11-6).

La simplu feminin, Elizabeta Samara, Bernadette Szocs, Adina Diaconu și Andreea Dragoman au fost eliminate în primul tur.