Manchester City a câștigat Cupa Ligii Angliei pentru a șasea oară, după ce a învins-o în finală pe Chelsea Londra, scor 4-3 la loviturile de departajare (0-0 după 120 de minute). Raheem Sterling este cel care a transformat ultimul penalty.

HotNews.roFoto: Hotnews

Jonathan Moss a anulat reușita lui Aguero din minutul 57 pe motiv de ofsaid, în urma utilizării VAR. Kante a trimis peste poartă în minutul 66, după o pasă venită de la Hazard. Kepa l-a oprit de două ori pe Aguero în prelungiri. Portarul basc a refuzat să fie schimbat în ultimul minut al prelungirilor și l-a enervat pe Sarri, care dorea să îl introducă pe Caballero pentru loviturile de departajare.

Azpilicueta, Emerson și Hazard (Chelsea), respectiv Gundogan, Aguero, Bernardo Silva și Sterling (Manchester City) au înscris la loviturile de departajare. Jorginho și David Luiz au ratat din partea lui Chelsea, în timp ce Sane a ratat al treilea penalty al "cetățenilor".

Manchester City a ajuns la șase trofee în Cupa Ligii Angliei (1970, 1976, 2014, 2016, 2018, 2019), în timp ce Chelsea rămâne cu cinci (1965, 1998, 2005, 2007, 2015).