Portarul Brad Guzan (Atlanta United) a fost intervievat, miercuri, de comentatorii ESPN, în timpul meciului dintre selecţionata All-Stars din MLS şi echipa Juventus Torino, disputat la Atlanta, scrie News.ro.

HotNews.roFoto: Hotnews

Guzan a răspuns la întrebări pe teren, în primele 20 de minute, folosind un microfon şi o cască. El a primit însă gol în minutul 21 şi imediat după ce a primit golul a renunţat la cască.

Juventus a câştigat All Star Game, scor 6-4, după loviturile de departajare. Echipa All-Stars a înscris în prima repriză prin Martinez ’26, iar Juventus prin Favilli ’21.

La loviturile de departajare, pentru Juventus au înscris Fagioli, Beltrame, Kastanos, Fernandes şi De Sciglio, iar pentru All-Stars Zusi, Yotun şi Valeri.

MLS a organizat primele ediţii ale All Star Game, începând din 1996, în sistem clasic, Est contra Vest, însă ulterior a adoptat alte variante, iar din 2005 All Star Game a fost MLS All Stars contra unei echipe de club din Europa (Fulham, Chelsea, West Ham, Everton, Manchester United, AS Roma, Bayern Munchen, Tottenham, Arsenal Londra, Real Madrid şi Juventus).

Rezumatul partidei MLS All-Stars vs Juventus: