Propunerea Comisiei Tehnice pentru postul de selecționer al reprezentativei Under 21 a României, Mirel Rădoi, a fost aprobată de Comitetul Executiv al FRF în cadrul ședinței de joi, informează site-ul frf.ro.

Mirel RadoiFoto: frf.ro

Mirel Rădoi va conduce echipa naționala U21 atât în finalul acestei campanii, cât și în cea viitoare. Acesta va fi prezentat oficial în cadrul unei conferințe de presă ce va avea loc vineri, 3 august, la Casa Fotbalului, în sala "Ioan Chirilă", de la ora 12.30.

Începând din martie 2018, fostul internațional român, Mirel Rădoi, a ocupat funcția de manager sportiv al echipei naționale U21 a României, iar acum va prelua banca tehnică, după ce Daniel Isăilă a decis să accepte o ofertă din Arabia Saudită.

Rădoi are în plamares 67 de meciuri pentru echipa națională a României, pentru care a marcat două goluri. Ca fotbalist, a evoluat în cea mai mare parte a carierei sale la Steaua București, între anii 2000-2009, Al-Hilal Riyadh, între 2009 și 2011, Al-Ain, între anii 2011-2014.

Mirel Rădoi a obţinut cea mai mare notă, 9,86, la examenul pentru obţinearea licenţei UEFA A de antrenor (ultima atestare pentru tehnicieni înaintea celei PRO), care a avut loc săptămâna trecută. Examenul final a constat într-un test scris, o probă practică și prezentarea lucrării de licență.

Burleanu: "Obiectivul lui Rădoi este calificarea la Campionatul European"

"Începând de astăzi, antrenorul naţionalei de tineret este Mirel Rădoi, aceasta a fost propunerea Comisiei Tehnice în Comitetul Executiv, propunere care a fost votată în unanimitate. Contractul va fi încheiat pe perioada campaniei din acest an, dar şi pe perioada campaniei următoare, vorbim de aproape doi ani de zile. De ce? Pentru că ne dorim să construim alături de Mirel Rădoi. Cunoaşte foarte bine jucătorii, e un fost jucător de mare performanţă şi cel mai bun antrenor absolvent de licenţă A din această generaţie. Îl vom regăsi pe Mirel Rădoi colaborând cu staful primei reprezentative, ceea ce ne va ajuta foarte mult. Eu cred că va face o treabă foarte bună la nivelul echipei naţionale de tineret. Cu această numire, Mirel Rădoi devine membru în cadrul Comisiei Tehnice. Obiectivul este unul foarte clar, orice antrenor trebuie sa facă performanţă. Iar obiectivul lui Mirel Rădoi este să ne calificăm la Campionatul European, să scriem istorie printr-o asemenea calificare. Ştim că nu e uşor, întâlnim Portugalia, va fi un meci foarte dificil. Nu ne aşteaptă meciuri foarte uşoare, dar suntem foarte încrezători", a declarat Răzvan Burleanu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, potrivit News.ro.