Jurnalistul german care a dezvăluit dopajul de stat din Rusia nu a primit viză pentru Campionatul Mondial de fotbal

de A.I.     HotNews.ro
Sâmbătă, 12 mai 2018, 13:23 Sport | Fotbal


CM 2018
Foto: fifa.com
Autorităţile ruse i-au refuzat viza jurnalistului german Hajo Seppelt, care dezvăluit dopajul de stat din Rusia, solicitată pentru a urmări Cupa Mondială de fotbal din această vară. Seppelt primise acreditare din partea FIFA pentru a transmite de la competiţia ce va fi găzduită de Rusia, între 14 iunie şi 15 iulie, informează agenţia Sid, citată de dhnet.be.

"Evident, descoperirea sistemului de dopaj de stat are o asemenea forţă, încât Rusia consideră că trebuie să ia o astfel de măsură. Asta vorbeşte de la sine", a declarat Seppelt.

Autorităţile ruse nu au precizat motivul refuzului, dar au anunţat că jurnalistul se află pe o listă de persoane indezirabile.

"Asta ţine în mod natural de faptul că noi am spus lucruri criticie despre Rusia, că am ridicat vălul, în 2014, de pe sistemul rus de dopaj de stat. Se pare că asta este una dintre consecinţe", a declarat ziaristul, pe site-ul canalului public ARD.

"Nu pot decât să sper că responsabilii politici ruşi îşi vor reconsidera poziţia lor", a afirmat directorul de programe al ARD, Volker Herres.

Seppelt a solicitat acreditare ca trimis al postului regional SWR, care aparţine ARD.

FIFA a precizat că libertatea presei este foarte importantă pentru forul internaţional.

"În general, libertatea presei este foarte importantă pentru FIFA şi dorim să le oferim reprezentanţilor media cele mai bune condiţii posibile" pentru a-şi putea exercita profesia lor, a precizat FIFA, într-un comunicat.

În decembrie 2014, ARD a difuzat documentarul lui Hajo Seppelt "Dopaj confidenţial: cum îşi fabrică Rusia învingătorii", evocând, pe baza unor mărturii, un sistem de dopaj generalizat în atletism.

Documentarul, care a făcut mare vâlvă, a dus la o primă anchetă a Agenţiei Mondiale Antidoping (WADA). Documentarul a fost urmat de alte reportaje, între august 2015 şi iunie 2016, care au acuzat Rusia de continuarea încălcării regulilor, transmite News.ro.


Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1129 vizualizari

  • +10 (10 voturi)    
    russia nu crede (Sâmbătă, 12 mai 2018, 13:37)

    paranoid_android [utilizator]

    in adevar.

    Nu a crezut vreodata si nici nu va crede
  • +8 (8 voturi)    
    Razbunarea este arma...... (Sâmbătă, 12 mai 2018, 15:46)

    gigiN [utilizator]

    ,,,rusilor !!!
    • 0 (0 voturi)    
      Germanul poate primi viza (Duminică, 13 mai 2018, 9:40)

      un domn [utilizator] i-a raspuns lui gigiN

      Novichiok prin poshta
  • +2 (2 voturi)    
    Doar ca nu a primit viza? (Sâmbătă, 12 mai 2018, 16:50)

    V. Istina [utilizator]

    Saracul e sub protectie si paza speciala de cand cu documentarul. Refuzul vizei este refuzul Rusiei de a oferi un sfarsit fricii constante in care traieste omul de atunci. Cere viza din disperare, e o cruzime fina a Rusiei sa dea si altora de inteles ce-i asteapta.
  • +1 (1 vot)    
    daca libertatea presei este importanta pentru FIFA (Duminică, 13 mai 2018, 4:50)

    stefan2008 [utilizator]

    ...atunci ar trebui sa anuleze campionatul din Rusia.
    Nu de alta dar chiar daca ii obtine acreditatea neamtului, nu-i poate obtine si scutirea de la "sinucidere".


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by