Jucatorii echipelor Rapid si CS Universitatea Craiova s-au imbracit si s-au lovit dupa fluierul final al meciului disputat duminica seara, pe stadionul Giulesti - Valentin Stanescu, in etapa a XXXII-a a Ligii I.

HotNews.roFoto: Hotnews

Potrivit Mediafax, incidentele au inceput dupa ce rapidistul Cristian Sapunaru, care nu a jucat in acest meci, le-a adresat reprosuri unor jucatori de la CS Universitatea Craiova. Conflictul a escaladat, implicandu-se si ceilalti fotbalisti ai celor doua echipe, acestia imbrancind-se si lovindu-se pe teren. Intre timp, din tribuna s-au aruncat cateva scaune.

Incidentele au durat aproximativ un minut, situatia calmandu-se dupa interventia stafurilor tehnice.

Arbitrul Istvan Kovacs se afla inca pe teren in momentul incidentelor, dar nu a aratat nicio sanctiune.

Formatia Rapid a fost invinsa, duminica, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (0-1), de echipa CS Universitatea Craiova, intr-un meci din etapa a XXXII-a a Ligii I. Golurile au fost marcate de Daniel Niculae '23 pentru Rapid si Mateiu '72 si Nuno Rocha '74 pentru oaspeti.