Fotbalistul Gabriel Tamas (West Bromwich Albion) a fost dus la audieri, vineri dimineata, de politistii Sectiei 1, dupa ce ar fi spart un geam de la un bloc de pe Bulevardul Iancu de Hunedoara, acesta fiind incatusat, intrucat era agitat, relateaza Mediafax, citand surse din Politie.

Gabi TamasFoto: Agerpres

Sursele citate au precizat ca o persoana a sunat la 112 si a anuntat ca un barbat care a spart un geam se afla in fata unui boc de pe Bulevardul Iancu de Hunedoara.

La fata locului a ajuns un echipaj al Sectiei 1 Politie, care l-a gasit pe fotbalistul Gabriel Tamas foarte agitat si confuz. Acesta a fost imobilizat, incatusat, urcat in masina si dus la sectia de politie pentru a fi audiat.

Sursele citate au precizat ca Gabriel Tamas le-a spus politistilor ca nu stie cum a ajuns in fata blocului respectiv.