„Vrăjitorul din Wishaw” a reușit să se califice spectaculos în sferturile Campionatului Mondial de Snooker din 2024, după ce a avut nevoie de joc decisiv contra lui Mark Allen, locul trei mondial (scor 13-12). John Higgins (48 de ani) este pentru a 18-a oară în carieră printre cei mai buni opt jucători de la Crucible.

John HigginsFoto: Colin Poultney/ProSports / Shutterstock Editorial / Profimedia

John Higgins, în sferturi la Crucible - Victorie cu 13-12 împotriva lui Mark Allen

Higgins vs Allen era de departe, conform specialiștilor, meciul cel mai atractiv din optimile de la Sheffield.

Partida și-a respectat afișul spectaculos și a rezultat un duel care a avut nevoie de joc decisiv pentru a fi stabilit învingătorul. Meciul a avut de toate: răsturnări de scor, execuții spectaculoase, ratări neașteptate și un public care a gustat din plin recitalul dat de cei doi mari jucători.

Condus la un moment dat cu 10-7, Higgins nu a cedat în niciun moment, experiența fantastică ținându-l agățat de fiecare bilă, de fiecare execuție.

A sperat, a suferit, iar la final s-a bucurat precum un copil.

John a profitat în jocul decisiv de o ratare surprinzătoare a lui Allen, iar apoi a închis masa în stil de mare campion.

„Nu știu cum să explic ce s-a întâmplat în ultimul joc. Am văzut că nu pot juca bila ratată de Mark și mi-am zis: Asta e șansa ta! Dacă reușești să bagi bila roșie cu manta, e jocul tău.

Eram convins că pot închide masa. Am reușit lovitura și am reușit să îmi păstrez calmul după aceea, deși au fost momente foarte tensionate” - John Higgins pentru Eurosport.

„Trebuie să îmbunătățesc câteva lucruri în jocul meu, dar l-am avut în față pe John, unul dintre cei mai mari jucători din toate timpurile.

Am venit aici să câștig turneul, astfel că orice alt rezultat în afară de acesta ar fi fost o dezamăgire. Nu am profitat de șansele mele azi și am primit ce am meritat.

Îi doresc mult noroc lui John pentru restul turneului, sper să reușească să continue pe aceeași linie. I-am și spus la final, îmi doresc din tot sufletul să creadă în el” - Mark Allen pentru Eurosport.

În urma acestui succes, John „a strâns” scorul meciurilor directe: este 15-14 pentru Allen în acest moment.

Cu patru titluri la Crucible de-a lungul carierei (1998, 2007, 2009 și 2011), „Vrăjitorul din Wishaw” este din nou în sferturile CM de Snooker, iar de aici încolo orice se poate întâmpla.

Pentru un loc în semifinale, John Higgins va avea de luptat cu Kyren Wilson (12).

Sursa video: Eurosport

Sferturile CM Snooker 2024

David Gilbert (locul 31) vs Stephen Maguire (28)

Kyren Wilson (12) vs John Higgins (13)

Judd Trump (2) vs Jak Jones (44)

Ronnie O'Sullivan (1) vs Stuart Bingham (29)

Cum se joacă la Campionatul Mondial 2024

Disputele din turul întâi s-au jucat după sistemul „cel mai bun din 19 frame-uri”. În turul doi, regula a fost de „cel mai bun din 25 de frame-uri”, la fel ca și în sferturi.

În semifinale, învingătorul va fi stabilit după sistemul „cel mai bun din 33 de frame-uri”. În fine, în marea finală câștigătorul va fi stabilit după „cel mai bun din 35 de frame-uri”.

Cum se va juca în finală

Prima sesiune a finalei va avea 8 frame-uri. A doua sesiune va fi compusă din 9 frame-uri, a treia din 8 frame-uri. În fine, sesiunea finală va avea cel mult 10 frame-uri (se pot juca sau nu toate, în funcție de scorul de pe tabelă).

De știut despre CM de Snooker 2024

Ronnie O'Sullivan este (și) la această ediție marele favorit al specialiștior la câștigarea Campionatului Mondial de Snooker, un eventual succes ducându-l pe cel supranumit „The Rocket” de unul singur pe primul loc, în fața lui Stephen Hendry, marele rival (în prezent cei doi au câte 7 titluri la Crucible Theatre).

  • Dată de desfășurare: 20 aprilie - 6 mai
  • Locație: Crucible Theatre
  • Oraș: Sheffield
  • Eveniment organizat de: World Snooker Tour
  • Premii totale: £2,395,000
  • Marele învingător: £500,000
  • Transmisie tv în România: canalele Eurosport.
  • HotNews.ro vă va ține la curent cu toate noutățile zi de zi pe durata Campionatului Mondial.
  • Campionul en-titre: Luca Brecel (2023).

>> Ronnie O'Sullivan a vorbit cu HotNews.ro despre presiunea fantastică de dinaintea CM de Snooker - Cine este personajul cheie din spatele „geniului neînțeles”

>> PREZENTARE Ronnie O'Sullivan, față în față cu istoria - Tot ce trebuie să știi despre CM Snooker 2024

>> Surpriză mare la CM Snooker - Campionul mondial en-titre, eliminat incredibil în primul tur