Judd Trump (al doilea jucător al lumii) a părăsit turneul Tour Championship încă din faza sferturilor, după ce a fost învins categoric de Mark Williams, scor 10-4.

Judd TrumpFoto: George Wood / PA Images / Profimedia

>> Mark Selby îi șochează pe fanii snookerului - Se gândește la retragere după o „evoluție penibilă”

Judd Trump, învins de Mark Williams la Tour Championship

Williams (campion mondial în 2000, 2003 și 2018) a început perfect meciul și a condus cu 3-0 și 4-1.

Trump (cap de serie 1 la turneul din Manchester) s-a apropiat pe tabelă (4-3), dar jucătorul galez a câștigat șase din următoarele șapte frame-uri (10-4).

A fost o partidă fără break-uri impresionante, cel mai mare fiind cel reușit de Williams în al doilea frame (85 de puncte).

>> Snooker: Judd Trump a reușit un break maxim împotriva lui Ronnie O'Sullivan

De știut:

  • A fost pentru prima oară când Mark Williams a câștigat un meci format din mai multe sesiuni împotriva lui Judd Trump.
  • Pentru Mark Williams (locul 8 mondial) urmează un duel cu Mark Allen (locul 3), după ce nord-irlandezul l-a învins pe chinezul Ding Junhui (locul 7), scor 10-8.
  • Trump (campion al lumii în 2019) a câștigat cinci turnee de clasament în acest sezon: Openul Angliei, Wuhan Open, Openul Irlandei de Nord, Mastersul Germaniei și World Open.

Tour Championship, semifinale

Mark Williams - Mark Allen

Garry Wilson - Ronnie O'Sullivan.

2024 Johnstone's Paint Tour Championship are loc în perioada 1-7 aprilie, la Manchester Central (Anglia). Turneul oferă premii totale în valoare de £500.000, iar campionul en-titre este Shaun Murphy (2023).

Prezența în semifinale este recompensată cu £40.000, finalistul primește £60.000, iar marele campion £150.000.

>> Snooker: Ronnie O'Sullivan, calificare la pas în semifinalele Tour Championship