Delvine Relin Meringor a obținut calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris, din 2024, după ce a încheiat pe locul al treilea maratonul de la Barcelona, cu timpul de 2h.20:48. Este de fapt a doua cea mai bună performanță din istoria acestei probe în România.

Delvine MeringorFoto: Gerry Matthews / Alamy / Alamy / Profimedia

Delvine Relin Meringor, calificată în proba de maraton de la JO 2024 de la Paris

Antrenată de Valentin Anghel, stelista Delvine Relin Meringor (30 de ani) a realizat baremul de participare la JO din 2024, devenind astfel primul sportiv (indiferent de sex) care obține calificarea din delegația României.

Născută pe 1 august 1992 în Kenya, Meringor a primit cetățenia română în 2021.

Maratonul de la Barcelona a fost câștigat de Zeineba Yimer Worku (Etiopia), cu 2h.19:44, iar pe locul al doilea s-a situat Selly Chpeyego (Kenya) cu 2h.20:04.

„România este acum țara mea și sunt fericită de alegerea făcută. Voi da totul pentru o medalie la Paris”, a spus în urmă cu ceva timp Delvine Meringor pentru siteul oficial al celor de la CSA Steaua București.

Jocurile Olimpice de la Paris vor avea loc în perioada 26 iulie - 11 august 2024.