Hans Vandeweghe, reputat jurnalist belgian, l-a comparat pe David Popovici cu Usain Bolt, unul dintre cei mai cunoscuți sportivi ai planetei. Tânărul de doar 17 ani a reușit cea mai importantă performanță sportivă din 2022, conform aceluiași Vandeweghe.

David PopoviciFoto: ipa-agency.net / Shutterstock Editorial / Profimedia

​David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, luni, ​la Campionatul European de Natație de la Roma, după ce a reușit să își îmbunătățească recordul mondial de juniori.

Sportivul nostru a repetat astfel performanța de la Budapesta, când a reușit dubla 100-200 m liber.

David Popovici, lăudat de antrenorul lui Michael Phelps - Cum îl descrie pe campionul român

Hans Vandeweghe, jurnalist belgian: David Popovici, un Usain Bolt al înotului

„Popovici este culmea înotătorului pur. Parcă îl vezi din nou pe Pieter van den Hoogenband, dar Popovici are ceva în plus.

Popovici înoată deasupra apei. În mod normal ești sfătuit să înoți puțin sub linia de plutire. El ignoră acea tehnică.

Înoată cu un fel de mișcare de orcă, cu cotul înalt, exact ca Van den Hoogenband. Dar Popovici este mult mai bun decât olandezul.

Este mult mai bun la start, la întoarceri și în munca subacvatică.

Popovici înoată a doua lungime (n.r. la 100 m liber) în 24,12 secunde. Va veni o zi în care va coborî sub 24 de secunde. Și asta într-un costum textil, nu într-un costum rapid.

De fapt, el este Usain Bolt al înotului. Popovici doar se va îmbunătăți și mai mult. Recordul său mondial este deja realizarea sportivă din 2022” - Hans Vandeweghe, conform Sporza.

Olandezul Pieter van den Hoogenband este campion olimpic la 200 de metri liber la Jocurile Olimpice de la Sydney din 2000.

David va mai evolua la Roma în proba de 400 m liber (seriile sunt programate pe 17 august).​