​Delegaţia României la Jocurile Olimpice Beijing 2022 a primit, miercuri, confirmarea primului caz pozitiv de infectare cu coronavirus, informează COSR.

JO Beijing 2022Foto: GK Images / Alamy / Alamy / Profimedia

Testat înaintea plecării spre China şi declarat negativ, antrenorul lotului olimpic de sanie Ioan Apostol a fost testat zilnic în Satul Olimpic de la Yanqing, alături de întreaga Echipă Olimpică a României.

Testul din 1 februarie a fost confirmat pozitiv miercuri (2 februarie), iar antrenorul român se va supune izolării conform regulamentelor Comitetului de Organizare al JO Beijing 2022.

Ceilalţi reprezentanți ai Team Romania, precum toţi participanţii la Jocurile Olimpice, vor fi testaţi zilnic.

Festivitatea de deschidere a JO de la Beijing va avea loc vineri, 4 februarie.

De știut:

  • În România, competiția poate fi urmărită în direct pe Eurosport și TVR.