​Organizatorii Maratonului Bucureşti au anunţat, marţi, că la ediţia din acest an a competiţiei, programată în 30-31 octombrie, vor putea participa doar alergătorii vaccinaţi împotriva Covid-19 sau trecuţi prin boală.

Maratonul BucurestiFoto: USER UPLOADED

"La Raiffeisen Bank Bucharest MARATHON (30-31 octombrie), vor avea acces doar alergătorii care sunt vaccinaţi împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, precum şi pentru cei care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2" se arată într-un comunicat al organizatorilor.

La eveniment va fi permis doar accesul alergătorilor care vor face dovada înregistrării şi care pot prezenta dovada vaccinării sau vindecării de infecţia cu virusul SARS-CoV-2, prin intermediul certificatului de vaccinare, pe suport hârtie sau în format electronic, sau al certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID-19.

Dată fiind conjunctura actuală, Raiffeisen Bank Bucharest MARATHON se va desfăşura pe durata a două zile, astfel încât cursele evenimentului să poată fi organizate în condiţii de maximă siguranţă sanitară.

Totodată, la cursele individuale de 5 km, limita minimă de vârstă a alergătorilor a fost stabilită la 16 ani, transmite News.ro.