Marele Ivan Patzaichin ne-a părăsit duminică, la finalul unei lupte cu o boală incurabilă. Primarul municipiului Brăila a anunțat că va propune denumirea de "Piaţeta Ivan Patzaichin" unei părți a falezei Dunării din oraș.

HotNews.roFoto: Hotnews

Piaţeta care va purta numele marelui sportiv este poziţionată pe faleza Dunării, în zona Bazei Nautice, între Portul de ambarcaţiuni şi Adăpostul Pescăresc aflat în construcţie, ce urmează să fie dat în folosinţă într-un viitor apropiat.

"Am luat decizia de a propune spre aprobare la şedinţa ordinară a Consiliului Local Municipal Brăila din luna septembrie, în memoria lui Ivan Patzaichin, ca un gest simbolic pentru un simbol al României şi un prieten al Dunării şi al Brăilei, pentru un sportiv şi un om uriaş, atribuirea denumirii "Piaţeta Ivan Patzaichin", zonei de parcare a ambarcaţiunilor de mici dimensiuni de pe Faleza Dunării, situată între Portul de ambarcaţiuni şi Adăpostul Pescăresc", a precizat primarul Marian Dragomir.

În anul 2013, Primăria municipiului Brăila a semnat un parteneriat cu Asociaţia "Ivan Patzaichin - Mila 23" pentru implementarea proiectul naţional "Descoperă ROWmania", în vederea desfăşurării unui concurs de vâslit în canotci de 10+1 locuri, acţiune care a făcut parte dintr-o serie de evenimente organizate în oraşele străbătute de fluvii, râuri sau cu deschidere la lacuri.

Competiţia s-a desfăşurat de atunci an de an, până când a fost întreruptă din cauza pandemiei de coronavirus, potrivit News.ro.

Patzaichin a fost înmormântat marți, cu onoruri militare, la Cimitirul Bellu, unde fiica sa a rostit un discurs emoționant.

Multiplu campion european, mondial și olimpic

A fost campion european în 1969. A cucerit de opt ori medalia de aur, de şapte ori pe cea de argint şi de alte şapte ori pe cea de bronz la Campionatele Mondiale. Cele mai mari performanţe le-a obţinut la Jocurile Olimpice, la care a fost prezent la cinci ediţii (1968 - 1984), cucerind de patru ori aurul olimpic: Mexic 1968 (C2 1.000 m), Munchen 1972, (C1 1.000 m), Moscova 1980, (C2 1.000 m) şi Los Angeles 1984 (C2 1.000 m), şi de trei ori medalia de argint (1972, 1980 şi 1984), potrivit site-ului csdinamo.eu.

Se retrage din activitatea competiţională, în 1984, dedicându-se antrenoratului, la început la clubul unde şi-a desfăşurat întreaga carieră, Dinamo. În 1983 a absolvit Institutul de Educaţie Fizică şi Sport, iar în anul 2008 a susţinut lucrarea de dizertaţie la masterul Educaţie fizică şi managementul structurilor şi activităţilor sportive. În 1986 este promovat, ca antrenor, la lotul naţional, pentru ca din 1995 să fie numit antrenor coordonator al lotului naţional olimpic.

Peste 150 de titluri câștigate în remarcabila carieră de antrenor

A reuşit să câştige peste 150 de titluri ca antrenor al lotului naţional şi olimpic de kaiac-canoe, calitate în care a fost prezent la Olimpiadele din 1992 - Barcelona, 1996 - Atlanta, 2000 - Sydney, 2004 - Atena, 2008 - Beijing, potrivit site-ului https://rowmania.ro. În perioada 1990-1998 a contribuit la obţinerea a două medalii la Jocurile Olimpice, 23 la Campionatele Mondiale şi zece la cele europene. În 2000, sportivii pregătiţi de Patzaichin au cucerit trei medalii de argint la Campionatele Europene de la Poznan şi o medalie de aur şi una de bronz la Jocurile Olimpice de la Sydney. A fost vicepreşedinte al Federaţiei Române de Kaiac-Canoe şi vicepreşedinte al Comitetului Olimpic Român (ales în 1990).

Comitetul Olimpic Internaţional i-a decernat, în 1990, cea mai înaltă distincţie a acestui for, respectiv Ordinul Olimpic Colanul de Platină, în anul 2000 a fost distins cu Ordinul Naţional ''Serviciul Credincios'' în grad de Ofiţer, iar în 2008 i-a fost conferit ''Meritul Sportiv'' clasa I, de preşedintele Traian Băsescu.

A primit Colanul de Aur, cea mai înaltă distincţie a COSR

Regele Mihai I i-a conferit, la 13 septembrie 2010, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Palatul Elisabeta din Bucureşti, Decoraţia regală "Nihil Sine Deo", pentru merite deosebite aduse sportului românesc. În aprilie 2019, Ivan Patzaichin a primit Colanul de Aur, cea mai înaltă distincţie a Comitetului Olimpic şi Sportiv Român. I-a fost conferit, în 2016, titlul academic de Doctor Honoris Causa al Universităţii Naţionale de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti. Ivan Patzaichin a fost declarat Sportivul Secolului XX de Federaţia Internaţională de Kaiac-Canoe.

În 2010, a pus bazele Asociaţiei Ivan Patzaichin - Mila 23, alături de Teodor Frolu (specialist în industriile creative).